Viață

Ministerul Apărării oferă noi detalii în cazul tânărului născut în Republica Moldova, care a fost declarat apatrid după ce nu și-ar fi perfectat buletinul de identitate până la împlinirea vârstei de 18 ani. Instituția respinge acuzațiile apărute în spațiul public privind o presupusă încorporare ilegală în Armata Națională și precizează

56% dintre respondenții unui sondaj, realizat în rândul populației adulte din România, au declarat că ar vota pentru reunirea cu Republica Moldova la un eventual referendum. Sondajul a fost realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) în perioada 14–23 ianuarie și prezentat pe 25 ianuarie. „În ipoteza unui

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul decesului unui militar prin contract din garnizoana Florești, care ar fi murit după ce s-a împușcat cu arma din dotare. Ombudsmanul Ceslav Panico afirmă că există „bănuieli rezonabile” privind nefuncționarea unor mecanisme esențiale de protecție a drepturilor omului, în special a celor ce țin

O ambulanță a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un gard, în orașul Stăuceni. La Chișinău, o ambulanță a rămas blocată pe un sector de drum în pantă. În raionul Căușeni, un automobil s-a împotmolit pe un drum de țară. Situațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații

Republica Moldova își acoperă aproximativ 27 de mii de tone din consumul anual de carne de pasăre prin importuri. În ultimii ani, circa 76% din acest volum a provenit din Ucraina. Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii susține că suspendarea temporară a importurilor din țara vecină nu ar trebui să genereze

În contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a anunțat lansarea unui program de comemorare, ce se va desfășura pe parcursul anului 2026. Potrivit comunității, în cadrul programului vor avea loc ceremonii oficiale, se vor instala pietre memoriale și se va realiza un film

Condițiile meteo nefavorabile au dus la întreruperi în rețeaua de medie tensiune. Nouă localități din raioanele Criuleni, Orhei, Telenești, Călărași și Ștefan Vodă erau parțial deconectate de la sursa de energie la ora 9:30. Informațiile au fost comunicate pe 26 ianuarie de Premier Energy Distribution, furnizor de energie electrică în

Autoritățile capitalei au atenționat că, pe 26 ianuarie, „condițiile meteo rămân dificile” și că „pe alocuri gheața poate fi prezentă sub stratul de apă”. Responsabilii au declarat că intervin cu material antiderapant și, totodată, au cerut locuitorilor să manifeste prudență. Administrația Națională a Drumurilor a atenționat că, pe fondul condițiilor

Un angajat al Inspectoratului de Poliție din Fălești, în vârstă de 30 de ani, a murit la spital după ce a ajuns cu mașina într-un copac. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 26 ianuarie, în raionul Fălești. Informațiile au fost comunicate de către Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Republica Moldova suspendă temporar importul de carne de pasăre și produse derivate din Ucraina. Decizia a fost luată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) pe 26 ianuarie, la scurt timp după ce, în țară, au fost sacrificate peste 110 mii de păsări, în urma depistării metronidazolului în probele de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x