3 noiembrie este ultima zi de campanie electorală. Duminică, alegătorii sunt așteptați la secțiile de votare pentru a-și alege primarii și consilierii locali. Scrutinul din acest an a fost bogată în candidați: peste 60 000 de pretendenți, dintre care circa 4000 pentru funcția de primar. NM a selectat cele mai
Primul zbor direct dintre Grecia și Moldova a fost efectuat pe 3 noiembrie de pe Aeroportul Internațional Atena. Cu această ocazie, un grup de pasagerii ai cursei avia și ambasadorul Moldovei în Grecia, Andrei Popov, au jucat hora în incinta aeroportului. Imagini video care surprind momentul au fost publicate pe
În cadrul unei conferințe de presă din 2 noiembrie, ministrul Energiei Victor Parlicov a adresat un mesaj în patru limbi: română, rusă, bulgară și găgăuză. Oficialul a transmis că promisiunea bașcanei Evghenia Guțul despre furnizarea de gaz mai ieftin pentru cetățenii din Găgăuzia este una falsă, lansată înainte de alegerile
Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, în prezent secretar executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM), a fost întrebat, pe 27 august, dacă moldovenii care se încălzesc cu combustibil solid – lemn și cărbune – vor beneficia de ajutor de la stat, în perioada rece a anului. Deși proiectul supus votului
Bella, o pisică de 14 ani, din Marea Britanie, a intrat în Cartea Recordurilor datorită modului neobișnuit de puternic în care toarce. Animalul scoate sunete cu un volum de 54,59 decibeli, care pot fi comparate cu sunetul unui fierbător care fierbe sau al unei mașini de spălat care funcționează, scrie
Deputatul Vasile Bolea, care candidează la șefia Primăriei Chișinău din partea Partidului „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, s-a filmat cum îi cântă soției sale, în drum spre casă. Politicianul a ales să îi dedice piesa „7 тысяч над землей”, interpretată de artistul rus Valerii Siutkin. „Valerii Siutkin, o dedicație
Ambasadorul SUA în Moldova Kent Logsdon și primarul suspendat al capitalei Ion Ceban au participat la concertul dedicat Hramului Chișinăului, care a avut loc ieri, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Cei doi oficiali au fost surprinși în timp ce dansează în mulțime. În imaginile video publicate de Realitatea.md, Kent
În timpul vizitei sale la Universitatea Nottingham, prințesa Kate a Marii Britanii a purtat un costum tricotat produs la fabrica românească Augsburg, care este amplasat în orașul Piatra Neamț. Informația a fost confirmată de proprietara fabricii Monica Pecheanu într-o postare pe rețelele de socializare. Monica Pecheanu a publicat pe pagina
Primarul suspendat al municipiului Chișinău Ion Ceban, care candidează pentru un nou mandat din partea Mișcării Alternativa Națională (MAN) – formațiune pe care o conduce – ar fi pariat pe o sticlă de coniac că va câștiga alegerile locale din primul tur. Contracandidatul său la această funcție, Roman Mihăeș, care
În timpul vizitei sale la primăria Lisabonei, președinta Maia Sandu a avut parte de o performanță muzicală. Șefa statului, acompaniată de edilul capitalei portugheze Carlos Moedas și consilierii municipali, au audiat serenade de pe balconul interior al holului primăriei. Imagini video care surprind momentul, au fost filmate de corespondentul NM