Peste 13 700 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și conflicte familiale au fost înregistrate de poliție în primele opt luni ale anului 2026. În aceeași perioadă, oamenii legii au emis aproape 4 800 de ordine de restricție de urgență, iar instanțele au dispus peste 800 de
Circa 14 000 de consumatori din mai multe localități din țară vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 7–12 septembrie. Sistările sunt programate în contextul unor lucrări de întreținere și modernizare a rețelelor de distribuție. Potrivit Energocom, în perioada 7 septembrie, ora 09:00 – 11 septembrie, ora 17:00, livrarea
Tânărul din Republica Moldova, căutat inclusiv cu elicopterul în România, a fost prins pe 7 septembrie de polițiști. Acesta a fost depistat în extravilanul localității Catane, județul Dolj, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a anunțat că bărbatul de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova,
Cristina, protagonista videoclipului devenit viral datorită expresiei „Om uspeșnîi” („om de succes” – n.r.), le-a răspuns celor care îi cer să-și prezinte scuze. Femeia susține că Poliția nu a constatat nicio încălcare în cazul incidentului din parcarea de la Chișinău și că nu i-a întocmit niciun proces-verbal. Pagina Cristinei a
Cornelia Lisnic, mamă a doi copii din Republica Moldova, susține că este amenințată cu moartea de fostul său soț, după ce ar fi fost agresată ani la rând de către acesta. Femeia a făcut apel la oamenii legii, luni, 7 septembrie, să intervină în cazul său, afirmând că, în pofida
În total, 67 dintre cele 73 de instituții de învățământ incluse în ordinul ministrului Dan Perciun au fost reorganizate în anul de studii 2026–2027. Reforma a vizat 448 de cadre didactice. Dintre acestea, 289 au în continuare un loc de muncă, fie în instituțiile reorganizate, fie în alte școli. Datele
Din ianuarie 2027, salariile cadrelor didactice ar urma să crească cu 11-14%, iar pentru unii profesori majorarea ar putea ajunge până la 26%. Cifrele au fost comunicate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ediția din 6 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Perciun a declarat
În august, când Republica Moldova s-a confruntat cu un deficit de energie electrică și a recurs la achiziții de pe bursă, Energocom a procurat electricitate la un preț mediu ponderat de 156,80 euro/MWh. Este cu 22,94 euro/MWh mai mult decât în iulie. În total, compania a cumpărat 297.420 MWh, peste
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a făcut publice actele care îi confirmă studiile liceale și universitare, după apariția unor speculații legate de pregătirea sa academică. Diplomele prezentate într-un interviu pentru portalul Diez arată că oficialul a studiat la un liceu privat din Marea Britanie și este absolvent al Universității
Vicepreședintele PAS, Dan Perciun, care este și ministru al Educației, a declarat că partidul din care face parte are mai mulți potențiali candidați pentru viitoarele alegeri prezidențiale. El a exclus posibilitatea de a fi unul dintre aceștia, explicând că nu are vârsta potrivită pentru a candida. Declarații în acest sens