Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că apreciază curajul Forțelor Aeriene Române. De asemenea, ea a menționat că securitatea României este și securitatea Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute în contextul celei de-a treia drone doborâte de România, după ce aceasta a pătruns pe teritoriul său. „Încă o dronă
Locuitorii Republicii Moldova nu vor fi amendați dacă au gândaci de Colorado în grădină. Precizarea a fost făcută de Ministerul Mediului, care a menționat că pe rețelele de socializare circulă informații false. Ministerul Mediului a prezentat un videoclip de pe TikTok, în care o persoană afirma că un proiect de
O minoră de 17 ani a decedat în raionul Ungheni, după ce a pierdut controlul asupra ATV-ului pe care îl conducea și s-a tamponat într-un pilon electric. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Accidentul s-a produs în seara de 25 iulie, în jurul orei 22:00, în
Doi angajați ai întreprinderii de stat MoldATSA, reținuți într-un dosar de corupție și abuz de serviciu, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar un al treilea suspect – în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, sâmbătă, 25 iulie. Instanța a
27 de persoane și-au pierdut viața prin înec în primele șase luni ale anului 2026, dintre care cinci erau copii. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Zilei mondiale de prevenire a înecului, marcată anual la 25 iulie. Potrivit ANSP, înecul rămâne o problemă importantă
Pe strada Mitropolit Dosoftei din capitală, tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, au început lucrări de reparație. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău sâmbătă, 25 iulie. Potrivit instituției, în perioada desfășurării lucrărilor, traficul rutier va fi restricționat parțial prin închiderea etapizată a câte unei benzi
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN. Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot
Asociația Patronală a Asociaţiei Naţionale a Agenţilor Economici de Turism din Moldova (AP ANAT Moldova) recomandă consumatorilor să verifice atent agențiile înainte de a achita pentru vacanțe, în contextul scandalului din jurul companiei Travel Express, unde sute de persoane ar fi rămas fără serviciile turistice pentru care au plătit. Într-un
Asociația „Forța Fermierilor” îl propune pe directorul executiv al organizației, Alexandr Slusari, pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Un demers în acest sens a fost adresat prim-ministrului Vasile Tofan vineri, 24 iulie, transmite Moldpres. Reprezentanții organizației subliniază că numirea rapidă a unui nou ministru este necesară pentru
Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale? NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie: Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, a declarat că, la următoarea ședință, deputații intenționează să declare vacantă funcția de bașcan și, posibil,