În perioada 9–14 iulie, la Moldexpo, vizitatorii sunt invitați la Târgul Național de Covoare și Mobilă, un eveniment dedicat celor care vor să-și amenajeze casa cu stil, confort și prețuri avantajoase. Vino la Moldexpo și descoperă într-un singur loc covoare și mobilă pentru orice interior! Vizitatorii vor putea alege dintr-o
Deputatul PAS Alexandr Trubca a venit cu noi explicații publice privind investiția sa imobiliară din comuna Trușeni, înainte de publicarea unei investigații jurnalistice realizate de TV8. Parlamentarul susține că toate acțiunile sale au fost legale și spune că este gata să prezinte documentele care îi confirmă declarațiile. În cadrul unei
Persoane necunoscute se prezintă drept angajați ai Nova Post și le comunică cetățenilor că ar avea pentru ei o corespondență de la Ministerul Justiției. Informația a fost comunicată pe 8 iulie de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, care a atenționat că situația reprezintă o tentativă de fraudă. „Persoane necunoscute contactează
Construite pe o abordare sigură, bazată pe consimțământ, tranzacțiile Agent Pay vor rămâne autentificate, transparente și sub control deplin al consumatorului Mastercard anunță astăzi încheierea cu succes a fazei pilot prin care au fost realizate primele tranzacții autentificate efectuate de un agent AI în Republica Moldova, marcând un nou pas
Partidul „Democrația Acasă” va merge la Președinție în ziua consultărilor pentru desemnarea premierului, dar numai până la scări, nu și la discuțiile cu șefa statului. Declarațiile au fost făcute de deputatul și liderul partidului, Vasile Costiuc, la ediția din 7 iulie a emisiunii „Rezoomat” de la Rlive. Costiuc a admis
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins notificarea depusă de primarul satului Gaidar, din UTA Găgăuzia, Ilia Chiosea, privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc. Autoritatea electorală a constatat că aleșii locali au adoptat decizii în perioada invocată de edil, astfel că nu sunt întrunite condițiile legale pentru dizolvarea consiliului. Potrivit
O femeie de 64 de ani și un bărbat de 69 de ani au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni, pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. Aceștia au fost transportați la spital, iar șoferul automobilului a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate
Reforma administrației publice locale continuă. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a menționat că a auzit falsuri în acest sens. Potrivit oficialului, peste 760 de primării au inițiat deja procedura de amalgamare voluntară. „Suntem în proces de formare a noului guvern. Evident, aceasta
Demisia premierului: continuare Alexandru Munteanu, care urma să asigure interimatul funcției de prim-ministru după demisie până la învestirea unui nou Guvern, a renunțat și la această atribuție. Funcția de prim-ministru interimar va fi exercitată temporar de vicepremierul Eugeniu Osmochescu. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu. Între timp, primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a declaratcă formațiunea sa îl va propune pe președintele PAS, Igor Grosu, pentru funcția de premier, argumentând
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova. În perioada vizitei