NewsMaker

NM Espresso: În Moldova există deficit de motorină, Chișinău și Comrat încearcă să ajungă la un compromis, iar portul Giurgiulești a fost conectat la o nouă șosea de ocolire

Comrat și Chișinău

În ajun, în Parlament au avut loc consultări cu reprezentanții Găgăuziei privind modificările Codului electoral propuse de PAS, în spiritul deciziei Curții Constituționale referitoare la competențele autonomiei.După consultări, deputații PAS au înregistrat în Parlament un proiect de modificare a Codului electoral. Potrivit unuia dintre autorii proiectului, Igor Chiriac, schimbările propuse vor permite organizarea alegerilor în Găgăuzia în acest an. Totodată, el a menționat că reprezentanții autonomiei continuă să susțină menținerea actualului sistem electoral.


Carburanți: fermierii, deficitul, prețurile și Tofan

Agricultorii se confruntă cu un deficit de motorină, iar unii furnizori nu mai pot asigura aprovizionarea fermierilor de câteva zile. Guvernul a confirmat informația: la data de 27 iulie, 53 dintre cele aproape 600 de stații PECO din țară nu aveau motorină. Autoritățile au dat însă asigurări că în Republica Moldova au ajuns deja aproximativ 6 mii de tone de combustibil.

Între timp, carburanții se vor scumpi din nou: benzina A-95 se va scumpi cu 24 de bani și va ajunge la 30,40 lei pentru un litru, iar motorina cu 42 de bani, până la 30,71 lei.Premierul Vasile Tofan a convocat o ședință dedicată situației de pe piața energetică, inclusiv celei privind motorina și gazele naturale. Tofan a declarat că urmărește atent evoluțiile și vrea să se asigure că Guvernul va putea reacționa rapid, dacă va fi necesar.


Întreprinderile mici și mijlocii

Doar 0,3% dintre întreprinderile din Republica Moldova pot fi considerate afaceri mari. Restul sunt întreprinderi mici și mijlocii, al căror număr depășește 76 de mii de unități. Acestea generează peste 73% din cifra totală de afaceri. Despre domeniile în care activează, veniturile pe care le obțin și numărul de angajați, aflați în noul material NM: „În Moldova, 99,7% dintre întreprinderi sunt mici și mijlocii. Ce știm despre ele?”.
 


Sandu și integrarea europeană

Președinta Maia Sandu a convocat prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care a participat și Guvernul Tofan. În cadrul reuniunii a fost discutată implementarea programului de aderare la Uniunea Europeană.

Maia Sandu a declarat că avansarea pe calea europeană depinde de „implementarea consecventă a reformelor” și de rezultatele pe care „cetățenii le simt în viața de zi cu zi”.
 


Scandalul celor 100 de milioane de euro pentru „comunicare”: precizările UE

Delegația Uniunii Europene a precizat că pentru susținerea instituțiilor media și a organizațiilor neguvernamentale, în cadrul Planului de creștere pentru Moldova, sunt prevăzute 30 de milioane de euro, nu 100 de milioane, așa cum se anunțase anterior. Banii vor proveni din componenta de granturi a Planului, în valoare de 520 de milioane de euro.


Admiterea la universități

În Republica Moldova a început admiterea în instituțiile de învățământ superior. În acest an, universitățile de stat oferă peste 9 mii de locuri cu finanțare de la Bugetul de stat. Printre noutăți se numără condiția ca, pentru admiterea la masterat la buget, media generală trebuie să fie de cel puțin 7.



Ambasada Moldovei în Rusia

În luna august, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă va suspenda temporar primirea cererilor pentru înregistrarea nașterilor, căsătoriilor, divorțurilor și pentru alte servicii de stare civilă. Potrivit misiunii diplomatice, restricțiile sunt legate de trecerea la un nou sistem informațional.  


Pe scurt

Conducător interimar al întreprinderii de stat MoldATSA, până la organizarea concursului pentru această funcție, a fost numit fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Vasile Șaramet.Întreprinderea de stat Energocom a selectat doi finaliști ai concursului pentru funcția de director general: Sergiu Ceban și actualul director interimar al companiei, Eugen Buzatu.Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a declarat că a primit de la colegii de partid donații în valoare de peste 550 de mii de lei, bani pe care îi utilizează pentru cheltuieli personale.

Noua șosea de ocolire spre Giurgiulești: reportaj NM

În sudul Republicii Moldova a fost inaugurată o șosea de ocolire cu o lungime de 16 kilometri, care leagă traseul M3 de portul și punctul vamal Giurgiulești. Detalii – în reportajul video NM „TIR-urile nu mai trec prin sate: noua șosea de ocolire a conectat traseul M3 cu portul Giurgiulești”.  



Și despre ceea ce va fi astăzi, 28 iulie
09:00 – Ședința Guvernului;
10:00 – Ședința Parlamentului;
13:00 – Ședința Consiliului Municipal Chișinău;
15:00 – Ședința ANRE;16:00 – Ședința CEC.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 40% economie de energie și 10 mil. euro: cum va fi renovat Spitalul de Psihiatrie din Chișinău

La Spitalul Clinic de Psihiatrie și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” au început lucrările de reparație capitală. Clădirile vor fi izolate termic, vor fi înlocuite ferestrele și ușile, iar pe acoperișuri vor fi instalate panouri solare. Proiectul, în valoare de peste 72 de milioane de euro, vizează zece spitale din Chișinău și Bălți.

Pentru renovarea Spitalului de Psihiatrie au fost alocate aproximativ 10 milioane de euro — conform estimărilor preliminare, consumul de energie va scădea cu 40%. Directorul interimar, Andrei Eșanu, a amintit că anul trecut instituția a cheltuit aproximativ 5 milioane de lei pentru electricitate și circa 6 milioane pentru încălzire. „Asemenea schimbări de amploare nu au mai avut loc aici de decenii”, spune Tamara Pădure, asistentă medicală principală care activează în cadrul spitalului de mai bine de 40 de ani. În sezonul rece, personalul era nevoit să le ofere pacienților haine suplimentare și pături.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a numit acest proiect „mai mult decât unul infrastructural”: „Sănătatea mintală a fost prea mult timp un domeniu în care nevoile au depășit investițiile”. Proiectul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene (printr-un grant de 12,4 milioane de euro) și al Băncii Europene de Investiții. Lucrările de renovare sunt planificate să fie finalizate în termen de 18 luni. Fondat în 1895, Spitalul de Psihiatrie este cea mai mare instituție de profil din Republica Moldova, având o capacitate de 630 de paturi și oferind anual asistență pentru 7–8 mii de pacienți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: