Texte

Credit7 și Credit365, branduri ale companiei Aventus Finance, parte a grupului internațional Aventus Group, au implementat măsuri suplimentare de protecție a clienților împotriva fraudelor telefonice și online în utilizarea serviciilor digitale de creditare. În ultimele luni, escrocii folosesc tot mai frecvent tehnici de inginerie socială, prezentându-se drept angajați ai instituțiilor

Moldovenii aflați peste hotare au transferat în primele trei luni ale acestui an aproape 389 de milioane de euro, cu 10,4% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este prima creștere a transferurilor bănești din străinătate după doi ani consecutivi de scădere, scrie IPN cu referire la datele

Un cetățean al Federației Ruse, în vârstă de 40 de ani, a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova pe 12 iunie 2026, după ce se afla în țară cu nerespectarea regimului de ședere. Acțiunea a fost realizată de Inspectoratul General pentru Migrație, în executarea măsurii de returnare.

Lucrătorii zilieri din Republica Moldova vor beneficia de o platformă digitală pentru evidența activității lor, „e-Zilier”, lansată oficial pe 15 iunie. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat la evenimentul de lansare, că platforma va înlocui registrele pe suport de hârtie și va permite înregistrarea electronică a orelor

Președinta Maia Sandu a declarat că regimul de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt. Potrivit șefei statului, Republica Moldova condamnă cu atacurile împotriva civililor și a lăcașelor de cult și rămâne alături de Ucraina. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat atacul drept inuman. Afirmațiile

Cele mai multe fraude bancare încep cu un telefon, o voce convingătoare și câteva secunde de panică. Escrocii nu atacă sistemele, ci emoțiile oamenilor. Din situațiile reale întâlnite în relația cu clienții, Energbank vine cu un ghid practic de siguranță digitală, pentru că cea mai bună protecție începe cu informația

Locuitorii R. Moldova pot observa în aceste zile, în teren, echipe de salvatori, pompieri, autospeciale și tehnică specializată. Acestea vor fi prezente în mai multe locații, inclusiv în municipiul Chișinău și suburbiile acestuia, precum și în raioanele Ialoveni și Ungheni. Autoritățile au atenționat că aceste activități nu reprezintă situații reale

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Zanda Kalniņa-Lukaševica și Antonio Gutiérrez Limones, efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova în perioada 14-17 iunie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Parlamentului de la Chișinău pe 15 iunie. Potrivit Legislativului, pe agenda coraportorilor figurează subiecte precum

Igor Grosu a fost reales președintele al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Congresul formațiunii, reunit duminică, 14 iunie, l-a confirmat pentru un nou mandat. Congresul PAS se desfășoară la Palatul Republicii. Circa 1 000 de membri de partid cu drept de vot, delegați de organizațiile teritoriale și organizațiile afiliate, participă

Duminică, 14 iunie, vremea în Republica Moldova va fi călduroasă, dar pe parcursul zilei s-ar putea înregistra ploi de scurtă durată. Conform Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, vom avea parte de cer variabil. În nordul țării, temperatura aerului va ajunge până la +25°C în timpul zilei. Noaptea, mercurul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x