Adolescentul decedat în incidentul armat de la unitatea militară din Cahul ar fi fost pătruns de glontele care l-a rănit pe militarul în termen. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) luni, 11 mai, într-un comunicat. Conform sursei citate, medicul legist care examinează corpul neînsuflețit al adolescentului
Președintele Donald Trump a comentat, pe 10 mai, eliberarea a doi ofițeri SIS din Republica Moldova și a trei cetățeni polonezi din detenție în Belarus și Rusia. Liderul de la Casa Albă a scris, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa socială, că operațiunea a fost posibilă datorită intervenției emisarului său
Începând cu 11 mai, fermierii din Republica Moldova pot depune cererile pentru compensarea parțială a accizei la motorină. Cererile pot fi depuse până pe 2 iunie, iar ajutorul acordat unui beneficiar nu va depăși 200 de mii de lei. Menționăm că, în acest sens, au fost alocate 110 milioane de
Mai mulți tineri, alături de viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, au dansat pe melodia interpretată de Satoshi, cu care acesta va reprezenta Republica Moldova la Eurovision. Videoclipul a fost înregistrat în fața Primăriei capitalei, iar la final a apărut primarul, care i-a urat succes interpretului la concursul internațional. Videoclipul a
Un fost condamnat, eliberat acum câteva luni, a încercat să pătrundă cu mașina pe teritoriul Penitenciarului nr. 18 – Brănești, din raionul Orhei. Un angajat al Secției pază și escortă a efectuat două focuri de avertizare, reușind să oprească autoturismul. Informațiile au fost comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor în
Meteorologii prognozează ploi și averse cu descărcări electrice în unele zile din această săptămână în Republica Moldova. Temperaturile maxime vor atinge +26°C în sudul țării, iar cele minime vor ajunge la +5°C în partea de nord. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În nordul țării, la Briceni,
Un adolescent de 16 ani a murit, iar un soldat a fost rănit, după un incident produs duminică, 10 mai, pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat. Conform sursei citate, în jurul orei 13:30, oamenii legii din
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu o misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), care se află în vizită la Chișinău. Părțile au discutat despre un nou program de reforme, în special în domeniul politicilor economice, fiscale și administrării fiscale, stabilității financiare și consolidării cadrului macroeconomic. Misiunea FMI se va afla
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, l-a criticat pe prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, pentru vizita sa la Moscova cu ocazia Zilei Victoriei – considerată o abatere de la linia UE de izolare diplomatică a Federației Ruse după declanșarea invaziei asupra Ucrainei. El a spus că va discuta despre deplasare cu omologul său
Un atac cu drone rusești din 7 mai a provocat un incendiu de vegetație de proporții în zona de excludere a Centralei Nucleare de la Cernobîl. Autoritățile Republicii Moldova au comunicat pe 9 mai că pe teritoriul țării noastre nu a fost înregistrată creșterea fondului radioactiv sau poluarea aerului cu