Chișinăul a anulat facilitățile fiscale pentru Transnistria și a anunțat că vrea să îmbunătățească viața locuitorilor din regiune prin intermediul Fondului de Convergență, în care vor fi direcționate taxele colectate din regiunea transnistreană. La Tiraspol, inițiativa a fost criticată. Autoritățile de facto acuză Chișinăul că încearcă să împovăreze malul stâng
În contextul atacului cibernetic care a vizat o bază de date medicală din Republica Moldova, Agenția pentru Securitate Cibernetică acordat suport în investigarea incidentului, la solicitarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Suportul a presupus acțiuni de analiză și răspuns, iar incidentul a fost izolat pentru a preveni extinderea
Ana Taban, fostă ambasadoare a Republicii Moldova în India, a anunțat că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe. „A se înțelege conducătorul acestuia – viceprim-ministrul Mihai Popșoi”, a precizat aceasta pe o rețea de socializare. Ea a invocat în acest sens trei motive, dintre care unele sunt legate de
6 mai, Chișinău | Aproape 200 de elevi din nordul Republicii Moldova au participat, recent, la o vizită de studiu organizată la Școala Profesională nr. 4 din municipiul Bălți, unde au explorat oportunitățile de formare și carieră în domeniul energiei regenerabile. Acțiunea face parte din proiectul Organizației Internaționale a Muncii
Exhumarea Ludmilei Vartic a fost deja efectuată. Informația a fost comunicată pe 6 mai de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, pentru GagauzMedia. Una dintre avocatele mamei Ludmilei Vartic a declarat că la examinarea corpului neînsuflețit a participat și un expert din România, pentru care familia a colectat
Chișinău și Tiraspol Chișinăul a anulat facilitățile fiscale pentru agenții economici transnistreni și intenționează să direcționeze taxele acumulate către Fondul de Convergență, pentru a «îmbunătăți viața» în regiune. Tiraspolul a declarat, drept reacție, că există riscul prăbușirii economiei transnistrene. Despre modul în care noile taxe vor influența regiunea — în materialul «Biruri sau o viață mai bună?». Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a declarat între
În orașul Vadul lui Vodă a izbucnit un scandal legat de droguri și reținerea mai multor persoane. Avocata Violeta Gașițoi susține că trei părinți, care încercau să-și protejeze copiii, au fost acasă la bărbatul pe care localnicii îl suspectau că vinde droguri și au găsit mai multe pungi cu substanțele
Republica Moldova, Ucraina, Polonia, Lituania și Estonia au semnat miercuri, 6 mai, o declarație comună de condamnare a participării Federației Ruse la Bienala de la Veneția – una dintre cele mai prestigioase expoziții de artă din lume. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a numit documentul
Consiliul Audiovizualului (CA) a aprobat Regulamentul privind procedura de certificare a notificatorilor de încredere. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 6 mai. Documentul instituie statutul de „notificator de încredere”, adică persoane sau organizații capabile să identifice și să raporteze conținut ilegal pe platformele video în mod profesionist, obiectiv
Președinta Maia Sandu l-a decorat pe generalul-maior Todd Hunt, adjutant general al Gărzii Naționale din Carolina de Nord, cu „Ordinul de Onoare”. Distincția a fost acordată pentru contribuția la consolidarea cooperării moldo-americane în domeniul apărării și a fost înmânată pe 6 mai, în marja unei întrevederi cu secretara de stat