Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, consideră că omologul său rus, Vladimir Putin, a început deja al treilea război mondial și că acesta poate fi oprit doar prin presiune militară și economică puternică. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru BBC, publicat pe 23 februarie. „Cred că Putin l-a început deja. Întrebarea
Procurorul din Glodeni Ion Crișciuc, despre care jurnaliștii au scris că a fost prins în stare de ebrietate la volan în noaptea de 13 spre 14 ianuarie și a refuzat testarea, a fost sancționat disciplinar cu eliberarea din funcție. Decizia a fost luată pe 20 februarie de Colegiul de Disciplină
Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu a demisionat din funcție. Informația a fost confirmată de către acesta pentru NewsMaker. Despre cauzele demisie acesta a invocat motive personale, și nu țin de audierile parlamentare de săptămâna trecută, unde deputatul Dinu Plîngău a criticat lipsa de reforme la Consiliul Concurenței. Cererea de demisie
Weekendul trecut, echipajele de pe două ambulanțe au fost insultate și lovite cu pumnul și cu piciorul. Într-unul dintre cazuri, o pacientă a scos un topor și a încercat să lovească asistentul medical. Incidentele au fost raportate pe 23 februarie de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), care
Ion Melnic și Sergiu Crețu, consilieri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), au întrerupt ședința serviciilor operative a Primăriei capitalei din 23 februarie pentru a înmâna edilului Ion Ceban un demers cu solicitări privind controale în școlile din oraș și întreprinderile municipale de alimentație publică.
România susține retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale, și salută faptul că această poziție a devenit una oficială la nivelul Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, transmite Agerpres.
Primarul Ion Ceban susține că unii consilieri i-ar fi cerut funcții, în schimbul votării bugetului capitalei pentru 2026. Edilul a precizat, în cadrul ședinței serviciilor primăriei din 23 februarie, că nu ar fi „promis nimănui nimic”. Ceban i-a acuzat pe aleșii locali, în schimb, că absentează de la ședințele CMC
În loc de 170 de tone de asflat pentru reabilitarea unui drum, s-ar fi utilizat doar 84 de tone. Totodată, în locul grosimii de 10 cm, stratul de asfalt ar fi fost aplicat într-o grosime de aproximativ 6–8 cm. În alte cazuri, lucrări care nu au fost efectuate ar fi
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a reacționat după ce membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate de pe lângă Președintele Republicii Moldova, din care făcea parte și ea, au fost acuzați de către fosta deputată Olesea Stamate, că ar fi contribuit la grațierea, în 2022, a lui Nicolai Șepeli, principal suspect
Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei, aflate în conflict din cauza bisericii din Dereneu, sunt invitate de Ministerul Culturii la consultări. Scopul întâlnirii este identificarea unor soluții legislative care să prevină repetarea conflictelor legate de biserică. Declarațiile au fost făcute de secretarul de stat la Ministerul Culturii, Corneliu Cirimpei, în ediția