Texte

O mașină a căzut într-o groapă săpată pentru lucrări la rețelele termice, în curtea unui bloc de pe strada Milescu Spătaru 7/1 din Chișinău. Imaginile, publicate pe rețelele de socializare pe 16 februarie, au devenit rapid virale. Într-o reacție oficială, Primăria Chișinău a precizat că intervențiile sunt efectuate de S.A.

Activitatea secției pentru copii a spitalului din Nisporeni a fost suspendată, după ce în spațiul public au apărut imagini cu condițiile sanitare dezastruoase din cadrul acesteia. De asemenea, directoarea instituției medicale a depus cerere de demisie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, într-o postare pe Facebook publicată

Un bărbat din raionul Orhei, pentru care a fost solicitată ambulanța în noaptea de 15 spre 16 februarie, a decedat înainte ca echipa medicală să ajungă la fața locului. Ambulanța a rămas blocată în zăpadă, iar medicii, la sosire, au constatat decesul persoanei. Informațiile au fost comunicate de Centrul Național

Importurile au continuat să domine comerțul exterior al Republica Moldova și în 2025. Datele Biroului Național de Statistică arată că țara a importat aproape de trei ori mai multe mărfuri decât a exportat, ceea ce a dus la un deficit comercial record de 7,14 miliarde de dolari. Deși exporturile au

Locuitorii satului Tocuz, raionul Căușeni, cer ajutorul autorităților pentru repararea celor 9 km de drum care fac legătura între localitate și traseul central. Oamenii afirmă că porțiunea de drum nu a văzut niciodată asfalt, iar la fiecare picătură de ploaie drumul, acoperit cu prundiș, se transformă în mocirlă. An de

Moldovenii din străinătate care revin pentru a se stabili în Republica Moldova nu vor fi nevoiți să plătească drepturi de import pentru tehnică de bucătărie, haine, instrumente și alte bunuri pe care le pot aduce acasă. O hotărâre de Guvern, care prevede lista bunurilor scutite de aceste taxe, a fost

Completul Comisiei de evaluare a procurorilor nu a votat în unanimitate proiectul de raport în cazul procurorului general interimar, Alexandru Machidon. Conform procedurii, raportul include concluzia privind promovarea sau nepromovarea evaluării. Astfel, raportul va fi examinat și aprobat de Comisia de evaluare. Anunțul a fost făcut pe 16 februarie de

Ninsori puternice, lapoviță și rafale de vânt de până la 20 m/s sunt prognozate în Republica Moldova începând cu seara de 17 februarie. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod portocaliu și Cod galben de precipitații, valabile până pe 18 februarie, ora 17:00. Meteorologii anunță răcire accentuată a vremii, vizibilitate

Anul trecut, banii alocați din Fondul rutier pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale au fost valorificați aproape integral. Din totalul de circa 2,59 miliarde de lei prevăzuți pentru 2025, au fost cheltuite aproximativ 2,51 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 96,7% din buget. Datele au fost prezentate pe 16

Pe 16 februarie a început perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 17 mai 2026. Menționăm că alegerile locale noi vor avea loc în 10 localități, iar referendumul se va desfășura în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, unde se va decide dacă primarul va fi revocat sau

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x