Imagine simbol

Rata de promovare la școlile auto, îngrijorătoare: doar 24% trec proba practică pentru categoria B. Ministerul Educației anunță verificări

Zeci de școli auto din Republica Moldova vor trebui să-și îmbunătățească modalitățile de predare, după ce nu au reușit să atingă rata minimă de promovare a examenelor, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, care a analizat rezultatele din ultimii trei ani, potrivit TVR Moldova. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la proba practică pentru categoria B — destinată autoturismelor — unde doar 24% dintre cursanți au reușit să o promoveze, în timp ce la teorie rata de promovare a fost de 57%. O nouă evaluare a școlilor auto este planificată pentru luna iunie.

Potrivit datelor prezentate, rata medie de promovare în 2025 a variat semnificativ în funcție de categorie. La categoria C, pentru camioane, 57% au trecut teoria și 39% practica. La categoria CE, 60% teoria și 50% practica. La categoria D, pentru autobuze, 63% teoria și 51% practica. Cea mai bună rată de promovare la proba practică a fost înregistrată la categoria A — motociclete — cu 88%, la o rată de 62% la teorie.

Printre cauzele ratei scăzute de promovare, directorii de școli auto și experții menționează intervalul mare de timp dintre finalizarea cursului și susținerea examenului, emoțiile candidaților și rutele de testare mai puțin cunoscute.

„Dacă astăzi finisați o școală și primiți certificatul de școlarizare, mai devreme de o lună de zile nu vă veți putea programa la examen. Această perioadă influențează negativ, micșorează volumul de cunoștințe și reduce rata de promovare. Aceasta este principala pricină”, a declarat Andrei Pascal, director de școală auto, pentru TVR Moldova.

Expertul auto Constantin Mihalachi a pledat pentru introducerea unui sistem de rating al școlilor auto, care ar stimula concurența și ar determina instituțiile să pună accent mai mare pe calitatea instruirii.

„O evaluare a școlilor, inclusiv pentru cei care vor să obțină permisul de conducere, ar crea o concurență între școli. O instruire de proastă calitate duce la supraaglomerarea ASP-ului, iar oamenii care ar putea da examenul din prima sunt nevoiți să aștepte mai mult”, a declarat Mihalachi pentru TVR Moldova.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Liudmila Stihi, a precizat că în multe țări ale Uniunii Europene pragurile minime de promovare sunt mult mai ridicate — între 50% și 80% la teorie și între 40% și 60% la practică — și că scopul analizei a fost identificarea problemelor pentru a găsi soluții.

„Scopul a fost să vedem unde sunt problemele, care sunt provocările, de ce se întâmplă aceste rezultate, astfel încât să știm ce să facem împreună”, a declarat Stihi pentru TVR Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: