Texte

Construite pe o abordare sigură, bazată pe consimțământ, tranzacțiile Agent Pay vor rămâne autentificate, transparente și sub control deplin al consumatorului Mastercard anunță astăzi încheierea cu succes a fazei pilot prin care au fost realizate primele tranzacții autentificate efectuate de un agent AI în Republica Moldova, marcând un nou pas

Partidul „Democrația Acasă” va merge la Președinție în ziua consultărilor pentru desemnarea premierului, dar numai până la scări, nu și la discuțiile cu șefa statului. Declarațiile au fost făcute de deputatul și liderul partidului, Vasile Costiuc, la ediția din 7 iulie a emisiunii „Rezoomat” de la Rlive. Costiuc a admis

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins notificarea depusă de primarul satului Gaidar, din UTA Găgăuzia, Ilia Chiosea, privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc. Autoritatea electorală a constatat că aleșii locali au adoptat decizii în perioada invocată de edil, astfel că nu sunt întrunite condițiile legale pentru dizolvarea consiliului. Potrivit

O femeie de 64 de ani și un bărbat de 69 de ani au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni, pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. Aceștia au fost transportați la spital, iar șoferul automobilului a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate

Reforma administrației publice locale continuă. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a menționat că a auzit falsuri în acest sens. Potrivit oficialului, peste 760 de primării au inițiat deja procedura de amalgamare voluntară. „Suntem în proces de formare a noului guvern. Evident, aceasta

Demisia premierului: continuare Alexandru Munteanu, care urma să asigure interimatul funcției de prim-ministru după demisie până la învestirea unui nou Guvern, a renunțat și la această atribuție. Funcția de prim-ministru interimar va fi exercitată temporar de vicepremierul Eugeniu Osmochescu. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu. Între timp, primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a declaratcă formațiunea sa îl va propune pe președintele PAS, Igor Grosu, pentru funcția de premier, argumentând

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova. În perioada vizitei

Deputatul PAS Alexandr Trubca susține că toate investițiile sale imobiliare și sursele de finanțare au fost declarate și realizate legal. Precizările au fost făcute într-o postare pe Facebook, marți, 7 iulie, înainte de apariția unei investigații TV8 despre investițiile sale în imobiliare din ultimii ani. Alexandr Trubca afirmă că, în

În prima jumătate a anului 2026, angajații administrației prezidențiale au efectuat 34 de deplasări oficiale peste hotare, potrivit unui raport publicat de instituție. Președinta Maia Sandu a participat la 17 dintre acestea. Costul total al vizitelor s-a ridicat la aproape 720 mii de lei, cele mai mari cheltuieli fiind pentru

Consumatorii de gaze naturale vor primi facturile pentru iunie în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut pe 7 iulie de Energocom, care precizează că întârzierea este legată de trecerea la propriul sistem de procesare a plăților și de verificarea datelor. Potrivit companiei, începând cu luna iunie, Energocom

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x