Tânără care a decedat în accidentul de la Strășeni din ajun era angajată a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Informația a fost confirmată pe 18 august de IGSU, care a transmis un mesaj de condoleanțe rudele și apropiaților acesteia. „Cu profund regret, conducerea și întregul efectiv al Inspectoratului
Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, afirmă că explozia din fața locuinței sale, produsă pe 10 august, a avut ca scop intimidarea lui și determinarea de a elibera o autorizație de construcție. „Acest atac a avut ca scop intimidarea mea și a familiei mele și forțarea mea, prin frică, să accept
Comisia Electorală Centrală (CEC) a recepționat, pe 17 august, trei cereri de înregistrare a listelor de candidați pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Cererile au fost depuse de două formațiuni politice și de un bloc electoral, în vederea participării la alegerile parlamentare din 28 septembrie. O cerere de
Comisia Electorală Centrală (CEC) și-a modificat hotărârea din iulie, prin care aprobase lista candidaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare. Decizia a fost luată după ce PAS a solicitat completarea listei cu trei candidați la funcția de deputat. Pe 17 august, în timpul unei ședințe, reprezentanții CEC au
O șoferiță în vârstă de 24 de ani a murit în urma unui accident rutier la Strășeni. Totodată, un tânăr de 18 ani a suferit traumatisme și se află sub supraveghere medicală. Accidentul a avut loc pe 17 august. Conform poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 13:50, pe
Domnica Manole a devenit, din nou, președintă a Curții Constituționale. Un anunț în acest sens a fost făcut pe 17 august de reprezentanții înaltei Curți. „Astăzi, 17 august 2025, Plenul Curţii Constituţionale a ales-o pe doamna Domnica Manole în calitate de Preşedinte al Curţii Constituţionale. Potrivit Legii nr.74/2025 cu privire
Aproape 70 de persoane care au participat la protestul din 16 august, de la Gara Feroviară din Chișinău, au fost conduse la inspectorat, dintre care una era anunțată în căutare. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), protestatarii au încercat mai multe provocări: printre acestea, au adus mascote pentru a distrage
Cei cinci judecători ai Curții Constituționale – Liuba Șova, Nicolae Roșca, Domnica Manole, Sergiu Litvinenco și Ion Malanciuc – au depus jurământul în plenul Parlamentului, pe 17 august. La ceremonie a fost prezentă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Depunerea jurământului a fost marcată de aplauzele majorității parlamentare și de
Parlamentul s-a convocat în sesiune specială pe 17 august. În cadrul acesteia urmează să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai Curții Constituționale (CC), desemnați de Parlament, Guvern și Consiliul Superior al Magistraturii. Între timp, în fața Legislativului are loc un protest organizat de partidele
Protestul antiguvernamental anunțat de oligarhul fugar Ilan Șor, pentru care a promis bani participanților, a început. Oamenii, care se află la Gara Feroviară din Chișinău, scandează mesaje împotriva autorităților și… cântă. De cealaltă parte, oamenii legii prezenți la fața locului atenționează că manifestația nu a fost autorizată și riscă să