Politică

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a venit cu o reacție după ce presa a scris zilele acestea că este așteptată vineri, 16 ianuarie, la sediul din București al Autorității Naționale pentru Cetățenie, pentru a fi audiată în urma solicitării Serviciului Român de Informații privind retragerea cetățeniei române. Politiciana a

Așa-numitul minister de externe de la Tiraspol a criticat declarațiile viceprim-ministrului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, privind necesitatea acceptării de către Tiraspol a ofertei de reintegrare a Republicii Moldova. Reprezentanții administrației de facto îl acuză pe oficialul de la Chișinău de declarații „speculative” și îi recomandă „să nu încerce să vorbească

La prima ședință a Guvernului din 2026, fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Marcela Nistor a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. La aceeași ședință, miniștrii au aprobat numirea a doi directori adjuncți a Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), a unui secretar de

Declarația președintei Maia Sandu privind sprijinul pentru unirea Republicii Moldova cu România, în eventualitatea organizării unui referendum, a stârnit un val puternic de reacții și emoții: de la „nimic nou” până la cereri de demisie pentru trădare de țară. NewsMaker a analizat ce impact ar putea avea această declarație asupra

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că posibilitatea de a sprijini cetățenii din stânga Nistrului „este relativ simplă”. Potrivit oficialului, Tiraspolul trebuie să accepte oferta de reintegrare a Republicii Moldova. Chiveri a spus că oferta este sprijinită de majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului, însă Chișinăul nu a înregistrat o

Declarația președintei Maia Sandu, potrivit căreia ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România în cazul organizării unui referendum, a generat un val de reacții în spațiul public. Politicieni, diplomați, experți și activiști civici și-au exprimat opiniile. Unii au lansat apeluri la demisie și acuzații de trădare, în timp ce

Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană – care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova – ar putea fi prelungită. Liderul de facto din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, a emis un ordin în acest sens, care va fi examinat de legislativul nerecunoscut de la Tiraspol

Igor Dodon, deputat și lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a venit cu critici la adresa președintei Maia Sandu, după ce aceasta și-a exprimat susținerea pentru unirea Republicii Moldova cu România. Dodon, care s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva unirii de-a lungul timpului, susține că sprijinul șefei statului

Președinta Maia Sandu a declarat că, în cazul în care ar fi organizat un referendum, ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România. Ea a mai spus că, în prezent, nu există o majoritate de cetățeni moldoveni care să susțină acest deziderat, iar autoritățile de la Chișinău urmăresc mai degrabă

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a aprobat în ședința de 12 ianuarie, bugetul pentru organizarea alegerilor regionale și întreținerea autorității electorale a autonomiei, scrie gagauzinfo.md. Pentru primul tur al scrutinului programat pe 22 martie au fost alocați 4,3 milioane de lei, iar pentru funcționarea Consiliului Electoral al Găgăuziei în 2026 –

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x