Politică

La prima ședință a Guvernului după scrutinul parlamentar, premierul Dorin Recean a mulțumit cetățenilor care au mers la vot și instituțiilor statului, care, potrivit oficialului, „au funcționat foarte bine și au apărat integritatea votului”. „Ceea ce este important este acum să nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că nu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa pe 1 și 2 octombrie la Summitul Comunității Politice Europene, organizat la Copenhaga. Șefa statului va avea o intervenție la deschiderea evenimentului. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială de la Chișinău, care a amintit că summitul inaugural al Comunității Politice Europene a

Secretarul general al Guvernului și secretarul general al PAS, Artur Mija, a anunțat că și-a depus cererile de demisie din aceste funcții. El a precizat că va rămâne membru al partidului și că decizia este una personală, luată înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare. „Am decis să iau o

Autoritățile au elaborat un plan economic pentru reintegrarea regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni la postul public Moldova 1. Potrivit șefei statului, reintegrarea trebuie să se producă treptat, pe domenii precum cel bancar și social, iar cetățenii din stânga Nistrului trebuie să

Administrația Națională a Drumurilor a anunțat că reparația podurilor peste Nistru continuă. Potrivit reprezentanților instituției, din cauza ploilor lucrările au fost încetinite, însă urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii octombrie. La rândul lor, autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene susțin că podurile au fost „deblocate” a doua zi după

Andrei Năstase, candidat independent la recentele alegeri parlamentare, respinge informațiile apărute în presă potrivit cărora un observator desemnat de el la Praga ar fi fost plătit cu 1500 de euro pentru a monitoriza procesul electoral. Politicianul califică informațiile drept „complet nefondate și mincinoase” și susține că observatorii săi nu au

Bruxelles-ul a salutat luni planul președintelui Consiliului European, António Costa, de a depăși blocajul creat de Ungaria și de a avansa negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, potrivit Politico. Conform propunerii lui Costa, o majoritate calificată a statelor UE ar putea decide deschiderea „clusterelor de negociere” pentru cele două

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit cetățenilor pentru participarea la scrutinul parlamentar din 28 septembrie și a declarat că votul exprimat reprezintă „un mandat puternic pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană”. Totodată, șefa statului, referindu-se la rezultatele scrutinului, a menționat că „nu există există învingători și învinși” și

În timp ce membrii Blocului Patriotic au protestat împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare, în fața Parlamentului s-au adunat și contraprotestatari. Contraprotestatarii au venit cu drapelul Republicii Moldova, al României și al Uniunii Europene. „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească” – au scandat manifestanții. Aceștia au mai scandat lozinci împotriva lui

Pe 29 septembrie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a revendicat victoria în alegerile parlamentare, după procesarea a 99,9% dintre voturi. Liderul PAS, Igor Grosu, a mulțumit cetățenilor pentru votul acordat și instituțiilor statului „pentru că au împiedicat tentativele de deturnare a procesului electoral”. Politicianul a spus că PAS va guverna

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x