Politică

Deputații de la Comrat vor examina, pe 31 iulie, declararea vacanței funcției de bașcan al Găgăuziei și stabilirea datei alegerilor pentru un nou guvernator al regiunii. Ambele subiecte sunt incluse pe ordinea de zi a ședinței Adunării Populare a Găgăuziei, relatează IPN. Potrivit Legii privind alegerea guvernatorului Găgăuziei, în cazul

Guvernul a instituit două stări de alertă în aceeași zi – în sectoarele energetic și hidrologic, pe fondul riscurilor legate de aprovizionarea cu carburanți și al scăderii „la un nivel istoric” a nivelului apei din râul Nistru. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței extraordinare a Cabinetului de miniștri din

Alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie vor avea loc, în continuare, în circumscripții uninominale. În schimb, la următoarele scrutine, deputații Adunării Populare ar urma să fie aleși prin sistem proporțional, pe liste de partid, la fel ca la alegerile parlamentare. Prevederile se regăsesc într-un proiect de modificare a Codului electoral,

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat, pe 27 iulie, ședința Comisiei naționale pentru integrare europeană, la care au participat pentru prima dată membrii noului Guvern condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul ședinței a fost prezentat bilanțul implementării Programului Național de Aderare pentru primul semestru al anului 2026, a

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, susține că Ministerul Educației intenționează, prin reforma „Restart în educație”, atât să creeze Agenții Teritoriale pentru Educație, cât și să mențină direcțiile locale de învățământ. El a spus că, în total, vor exista „aproape 70 de structuri”, care vor necesita cheltuieli pentru salarii. În acest context,

În perioada următoare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) urmează să efectueze un control la ferma de cai „At-Prolin” din Ceadîr-Lunga. Informația a fost comunicată de reprezentanții ANSA, după ce NewsMaker a solicitat clarificări în urma imaginilor apărute anterior în mediul online, în care un cal de la fermă își

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, împreună cu vicepreședintele Gheorghe Leiciu, au ajuns la Parlamentul de la Chișinău pentru o ședință de lucru privind proiectul de lege care urmează să deblocheze organizarea alegerilor în autonomie. Discuțiile vor avea loc cu un grup de deputați ai formațiunii de guvernământ

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a primit în 2025 donații de peste 550 de mii de lei de la colegii săi de partid. Întrebat cum explică generozitatea acestora și pentru ce au fost folosiți banii, Galbur a declarat că donațiile i-au permis să fie „autonom și independent”, precizând că

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX. Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) s-a adresat conducerii țării, procurorului general și directorului Serviciului de Informații și Securitate în contextul reformei administrației publice locale (APL). Reprezentanții CALM au vorbit din nou despre presiuni și că termenul de 31 iulie, după care autoritățile locale nu vor mai beneficia de mecanismele

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x