Tudor Mardei | NewsMaker

Ministerul Educației va revizui conținutul examenelor de clasa a 9-a. Măsurile anunțate de Perciun după rezultatele PISA-2025

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, spune că rezultatele evaluării PISA 2025 arată necesitatea unor intervenții suplimentare pentru îmbunătățirea competențelor elevilor la matematică și lectură. Pentru aceste domenii, ministerul pregătește un nou curriculum, introducerea unor manuale estoniene și programe obligatorii de formare continuă pentru profesori, iar în școli ar putea fi pilotate și 30 de minute de lectură zilnică.

Potrivit lui Perciun, performanța elevilor din Republica Moldova la științe demonstrează importanța investițiilor în laboratoare și echipamente. „La competențe digitale, suntem peste țările din regiune și am recuperat din diferența față de media OECD”, a mai remarcat oficialul.

În același timp, ministrul a atras atenția asupra rezultatelor mai slabe la matematică și lectură. „Este o tendință înregistrată și în alte țări participante, care ne arată clar că trebuie să îmbunătățim intervențiile în aceste domenii”, a menționat el.

Acesta a subliniat că, pentru matematică, Ministerul Educației și Cercetării lucrează în prezent la un nou curriculum și urmează să introducă manuale estoniene, adaptate pentru clasele I-XII. Totodată, profesorii care întâmpină dificultăți vor beneficia de programe obligatorii de formare continuă.

În cazul limbii române, noul curriculum urmează să fie introdus în 2027. Ministerul spune că va continua și promovarea lecturii de la vârsta preșcolară. Prin programul „Citește-mi 100 de povești” au fost distribuite peste 140 000 de cărți în 1 300 de grădinițe din țară.

De asemenea, de la începutul anului, autoritățile au alocat 6,5 milioane de lei pentru dotarea bibliotecilor școlare cu 60 000 de cărți noi.

Pentru perioada următoare, Ministerul Educației intenționează să propună revizuirea conținutului examenelor de clasa a IX-a, cu accent pe competențe similare celor evaluate în cadrul PISA. O altă propunere este pilotarea opțională a 30 de minute de lectură zilnică, pentru formarea unui obicei constant de lectură în rândul elevilor.

Aș vrea să punctez și cea mai importantă constatare a rezultatelor PISA: elevii care învață în instituții mari obțin, în medie, cu 60-65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici. Aceste rezultate arată clar că trebuie să continuăm investițiile în școlile model – școli mari, cu specialiști și infrastructură bună – și să încurajăm părinții să opteze pentru o școală mai mare. Mai ales că statul oferă câte 1 000 de lei lunar familiilor care își transferă copiii dintr-o școală cu mai puțin de 50 de elevi într-o școală mai mare”, a adăugat Perciun.

Amintim că, în cadrul evaluării PISA 2025, elevii din Republica Moldova au obținut, în medie, 422 de puncte la științe, cu cinci puncte mai mult decât în 2022. Acesta este singurul dintre cele trei domenii principale în care a fost înregistrată o creștere față de ediția precedentă. La matematică, scorul mediu a fost de 410 puncte, cu patru puncte mai puțin decât la ediția precedentă, iar la lectură – 404 puncte, în scădere cu șapte puncte.

La științe, cel mai bun rezultat al Republicii Moldova a fost înregistrat în 2015 și 2018 – câte 428 de puncte.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: