Politică

Fosta ministră a Finanțelor și deputata PAS, Victoria Belous, i-a cerut scuze publice liderului partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, după ce acesta a declarat, într-o emisiune televizată, că medicul neurochirug Vladimir Dolghi – fratele deputatei – ar fi câștigat nemeritat concursul pentru funcția de director al Institutului de Neurologie și

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a renunțat la acțiunile deținute în compania cipriotă Tissico Limited cu puțin timp înainte de a fi învestit oficial în funcție. Informația apare într-o investigație publicată de RISE Moldova pe 27 martie, care menționează că tranzacția a avut loc în octombrie 2025, cu câteva zile

Parlamentul Republicii Moldova a luat act, joi, de demisia deputatului Nicolae Botgros, ales pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Proiectul de hotărâre a fost votat de 59 de deputați. Maestrul își încheie astfel mandatul după aproape șase luni de activitate în Legislativ. În ultima sa zi de mandat,

Biroul Politici de Reintegrare a calificat drept „îngrijorare serioasă” poziția responsabilului de la Tiraspol de „relații externe” Vitalii Ignatiev, care a cerut ca rusă, ucraineana și „moldoveneasca” să primească statut de limbă de stat pentru ca școlile moldovenești din regiune să poată studia în limba română. Instituția a subliniat într-un

Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice, condusă de socialistul Grigore Novac, nu a susținut proiectul de lege privind asigurarea echilibrului de gen în organele de conducere ale companiilor listate la bursă. Inițiativa, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, este ironic față de scrisoarea opoziției către mai multe organizații internaționale, în care a cerut ajutor pentru autonomia găgăuză. În cadrul unor declarații de presă din 26 martie, oficialul a declarat că parlamentarii din opoziție nu i-au cerut și lui să semneze biletul. În același timp,

Adunarea Populară a Găgăuziei a transmis o cerere Curții Constituționale prin care solicită ca membrii săi, să participe la examinarea sesizării depusă de Ministerul Justiției pe 9 martie, care vizează constituționalitatea unor prevederi din legea privind statutul special al Găgăuziei — inclusiv norma care permite APG să aprobe componența organului

Speakerul Igor Grosu l-a confundat pe deputatul socialist Vladimir Odnostalco cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Oficialul și-a dat seama de eroare și s-a corectat imediat. „Domnule ministru, noi avem două…. Domnule ministru… Tfu-tfu-tfu, mai ales al energeticii. Doamne ferește. Al protecție sociale, admit”, a declarat Grosu. Episodul a avut loc

Anunțul oficial privind alăturarea Republicii Moldova la „Coaliția voluntarilor”, alianța informală de state care acționează împreună, în special în contextul invaziei ruse din Ucraina, urma să fie făcut după participarea președintei Maia Sandu la Summit-ul Comunității Politice Europene (CPE) de la Tirana, care va avea loc pe 16 mai. Precizarea

Tiraspolul propune Chișinăului să acorde statut de limbă de stat pentru rusă, ucraineană și „moldovenească”, pe lângă română, susținând că acesta ar fi un pas real pentru apropierea de regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev, într-un interviu pentru RIA Novosti.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x