screenshot

Parlamentul va organiza audieri publice, după tragedia de la Măgdăcești. Deputată PAS: „Trebuie să ne punem întrebarea ce nu a funcționat”

Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova va organiza audieri publice dedicate prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a femicidului. Anunțul a fost făcut pe 3 septembrie de președinta Platformei, deputata PAS Marcela Adam, în contextul tragediei de la Măgdăcești.

„În aceste zile, societatea noastră este profund marcată de tragedia de la Măgdăcești. (…) Dincolo de regrete și durerea pe care o simțim cu toții, trebuie să ne punem întrebarea: ce nu a funcționat și ce trebuie să schimbăm ca asemenea tragedii să nu se mai repete? (…) Platforma Femeilor Deputate va organiza audieri publice dedicate prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a femicidului”, a anunțat deputata la ședința Parlamentului.

Potrivit Marcelei Adam, la audieri vor fi invitați reprezentanții instituțiilor responsabile din sistemul de justiție și de ordine publică, ai serviciilor sociale, ai organizațiilor societății civile și specialiști care lucrează zi de zi cu victimele violenței.

„Trebuie să vedem clar unde sistemul a funcționat, unde a eșuat și ce trebuie schimbat pentru ca o femeie care cere ajutorul să fie protejată la timp. Nu putem accepta ca, după fiecare tragedie, să spunem doar: este regretabil. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca următoarea femeie care cere ajutorul statului să rămână în viață. Acesta este angajamentul Platformei Femeilor Deputate și responsabilitatea noastră a tuturor”, a conchis parlamentara.

Totodată, la propunerea deputatei în Parlament a fost ținut un minut de reculegere în memoria femeilor care și-au pierdut viața în urma violenței, a victimelor femicidului și, în mod special, în memoria victimei tragediei de la Măgdăcești.

***

Pe 31 august, o femeie de 42 de ani și soțul său, în vârstă de 47 de ani, au fost găsiți morți la Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare ale autorităților, bărbatul ar fi mers la domiciliul comun, deși avea interdicția de a se apropia de soția sa în baza unei ordonanțe de protecție. Conform versiunii preliminare a poliției, acesta ar fi împușcat mortal femeia, după care și-ar fi luat viața cu aceeași armă. În urma tragediei, trei copii au rămas orfani, dintre care doi sunt minori.

Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat, pe 1 septembrie, că a inițiat o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost monitorizat bărbatul și dacă au fost respectate procedurile și obligațiile privind supravegherea electronică. Tot pe 1 septembrie, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal pentru a stabili, între altele, cum a fost posibil ca bărbatul să se apropie de victimă, în pofida ordonanței de protecție emise pe numele său.

Pe 2 septembrie, șeful Inspectoratului de Probațiune și-a dat demisia după crima de la Măgdăcești. Pe 3 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va introduce cinci măsuri „urgente” pentru consolidarea protecției victimelor violenței domestice, după tragedia de la Măgdăcești. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: