Delegația Tiraspolului din Comisia Unificată de Control (CUC) se plânge că aeronave de pe malul drept al Nistrului, dar și ale țărilor NATO, ar survola, „necoordonat”, spațiul aerian din Zona de Securitate. Potrivit acesteia, 118 astfel de cazuri ar fi avut loc din luna martie. Contactat de NM, Biroul politici
În regiunea transnistreană, pe 19 iunie, va fi testat un sistem de avertizare a populației în caz de urgențe. Vor fi lansate 200 de sirene iar durata acestora va fi de până la un minut. Locuitorii regiunii au fost îndemnați să-și păstreze calmul, menționându-se că verificarea „este planificată”. Precizările au
Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a negat afirmațiile președintelui Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, despre faptul că Tiraspolul a solicitat Chișinăului reintegrarea malului stâng al Nistrului. Krasnoselski a spus că declarațiile liderului socialist sunt „insinuări nepotrivite”. Precizările au fost făcute în cadrul unei adresări publicate
Vitalii Ignatiev, responsabil de relațiile externe ale regiunii transnistrene, a evaluat negativ intenția Chișinăului de a acorda statutul de monopol fiscal întreprinderii de stat Metalferos. Declarații în acest sens au fost făcute de Ignatiev la o întrevedere cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare
Moldova și Ucraina au convenit neoficial ca furnizarea gazului rusesc pentru regiunea transnistreană să continue și după 2024, când expiră acordul de tranzit al țării vecine cu concernul Gazprom din Rusia. Precizarea a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, pentru Bloomberg News pe 30 mai. Conform înțelegerii preliminare, se
Tarifele la gaz, apă și încălzire din regiunea transnistreană se vor majora în anul 2025. Executivul nerecunoscut de la Tiraspol a aprobat pe 27 mai tarifele pentru serviciile comuncale care se vor aplica anul viitor. Potrivit executivului local din regiunea transnistreană, la stabilirea tarifelor pentru resursele energetice s-a ținut cont
Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian a sugerat că președinta Maia Sandu nu se întâlnește cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, pentru că, deocamdată, nu ar avea ce discuta. Oficialul a explicat că dacă o întrevedere la acest nivel ar avea loc, aceasta ar trebui să ducă la un
Vitalii Ignatiev, responsabil de relațiile externe ale regiunii transnistrene, susține că ar fi existat cazuri când civilii din regiune ar fi depistat „în grădini, curți și pe pășuni”, grupuri de persoane înarmate, care nu ar vorbi românește. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru presa locală și preluată
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, a avut o întrevedere cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski. Întâlnirea a avut loc pe 22 mai, la Tiraspol. Aceasta a fost ultima vizită a lui Logsdon în regiunea transnistreană în calitate de ambasador SUA în Moldova, întrucât diplomatul se află
Activistul din regiunea transnistreană Victor Pleșcanov a fost eliberat pe 16 mai din închisoarea nr. 3 din Tiraspol. Potrivit Zona de Securitate, liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a semnat un „decret” privind grațierea lui Pleșcanov, deși anterior a refuzat să facă acest lucru. Pleșcanov a fost încarcerat pe