Pandemia de coronavirus

Președinta țării Maia Sandu a fost imunizată pe 7 mai cu prima doză de vaccin anti-Covid. Potrivit Președinției, șefei statului i-a fost administrat serul dezvoltat de o echipă a Universității Oxford împreună cu concernul farmaceutic AstraZeneca. După ce i-a fost administrată prima doză de vaccin, șefa statului trebuie să aștepte

Ministerul Sănătății al Federației Ruse a înregistrat vaccinul „Sputnik Light”, informează portalul Meduza. Acesta se administrează într-o singură doză. Costul acestui vaccin nu va fi mai mare de 10 dolari. „Eficacitatea serului cu o singură componentă a fost de 79,4% din a 28-a zi de la vaccinare”, se arată într-un

11 344 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore, informează Ministerul Sănătății. Dintre acestea, 9999 de persoane au fost imunizate cu prima doză, iar 1345 de persoane – cu a doua doză. Amintim că, în Republica Moldova, campania de imunizare a început pe 2

333 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 4474 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 252 153. Din numărul total de cazuri, cinci sunt în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba despre un medic, doi asistenți medicali și

Ministerul Sănătății îndeamnă cetățenii să se abțină de a participa la serviciile divine de pomenire în cimitire de Paștele Blajinilor, întrucât „riscul de infectare cu noul coronavirus este unul iminent”. Instituția notează că starea de urgență în sănătate publică este instituită la nivel de unitate administrativ-teritorială în funcție de indicatorul

Vaccinul Moderna a fost desemnat drept cel mai bun ser împotriva coronavirusului în cadrul evenimentului „World Vaccine Congress Washington 2021”, informează Ria Novosti. Serul Moderna a concurat cu vaccinul AstraZeneca, Bharat Biotech, Janssen, Medicago, Novavax, Pfizer/BioNtech, Sputnik-V, dar și preparatul pentru animale Zoetis. Directorul Institutului Gamaleia din Moscova, Alexandr Gintsburg,

Primarul mun. Chișinău Ion Ceban insistă asupra inițierii etapei a III-a de imunizare. Edilul susține că, în ultimele zile, se atestă un număr tot mai mare de adresări, iar la unele centre de vaccinare din capitală s-au format cozi. Contactată de NM, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi imunizată contra COVID-19 pe 7 mai. Șefa statului va beneficia de vaccinul AstraZeneca. Potrivit serviciului de presă al Președinției, președinta țării va fi imunizată la sediul Policlinicii de Stat din capitală. La nivel național, se desfășoară etapa a II-a de imunizare împotriva coronavirusului.

Cetățenii Serbiei cu vârsta mai mare de 15 ani care se vor vaccina împotriva coronavirusului de tip nou vor fi remunerați cu echivalentul a €25, scrie Euronews. Președintele țării Aleksandar Vucic speră că inițiativa va contribui la accelerarea campaniei de imunizare. Cetățenii cu vârsta mai mare de 16 ani care

Canada a autorizat administrarea vaccinului Pfizer pentru imunizarea împotriva coronavirusului a copiilor cu vârstele cuprinse între 12 și 15 ani. Decizia a fost anunțată de ministrul Sănătății, scrie Reuters. Responsabilii din domeniul sănătății susțin că serul produs de compania americană Pfizer în parteneriat cu cea germană de la BioNTech este

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x