Președinta țării, Maia Sandu, exclude riscul ca Republica Moldova să rămână la iarnă fără gaze naturale. Șefa statului spune că adevărata problemă este prețul la care acestea vor ajunge în Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Sandu în cadrul emisiunii „În profunzime” de la ProTV. Șefa statului
Concernul rus Gazprom a confirmat volumele de gaze naturale care vor fi furnizate Republicii Moldova pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, după discuțiile cu directorul
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a avut o discuție online cu directorul general al concernului Gazprom, Alexei Miller. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 30 august, în cadrul discuției a fost accentuată necesitate achitării de către Chișinău pentru gaz în termenii prevăzuți de contract și
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, anunță că compania și-a onorat integral datoria față de concernul rus Gazprom pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova în prima jumătate a lunii august. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Ceban anunță că acest lucru a fost posibil urmare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale
În contextul crizei energetice și în scopul informării populației despre necesitatea utilizării resurselor energetice în mod responsabil, furnizorii de servicii media din Republica Moldova vor difuza gratuit și în mod obligatoriu spotul informațional „Consumă responsabil energia”, cu durata de maximum 10 secunde. Măsura va fi valabilă pe durata stării de
10 milioane de m3 de gaze naturale vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din România. Decizia a fost luată pe 29 august în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița. Pentru prima tranșă, prețul de achiziție va constitui
Fostul președinte rus, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, transmite „salutări calde” Europei. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Medvedev anunță că, la iarnă, prețul de achiziție a gazului rusesc va ajunge la 5 mii dolari per mia de metri cubi. „Șefii de stat și
Termoelectrica anunță demararea procedurii de achiziție a 20 de mii de tone de păcură, pentru asigurarea rezervei minime în perioada de iarnă. Se întâmplă după ce, pe 8 august, Comisia pentru Situații Excepționale a permis întreprinderii să achiziționeze, în regim de urgență, păcură. Într-un comunicat de presă emis, Termoelectrica anunță
Pe măsură ce costurile energiei din Europa cresc vertiginos, Rusia arde cantități mari de gaze naturale, potrivit unei analize transmise BBC. Ei spun că uzina, în apropierea graniței cu Finlanda, arde gaz în valoare estimată la 10 milioane de dolari (8,4 milioane de lire sterline) în fiecare zi. Experții spun
Norvegia a devenit lider în furnizarea gazelor naturale către țările Uniunii Europene. Autoritățile țării promit că vor crește producția de combustibil pentru a răspunde nevoilor UE în contextul crizei energetice cu care se confruntă, scrie Ukrainskaia Pravda cu referire la Business Insider. Publicația notează că Rusia, care reduce livrările de