censor.net

Plata pentru gazele naturale furnizate de Gazprom în prima jumătate a lunii august, achitată integral. Ceban: „Mulțumesc Guvernului”

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, anunță că compania și-a onorat integral datoria față de concernul rus Gazprom pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova în prima jumătate a lunii august. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Ceban anunță că acest lucru a fost posibil urmare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 29 august, conform căreia Energocom SA va achiziționa 10 milioane de metri cubi de gaz de la Moldovagaz.

„Doresc să vă informez că astăzi SA Moldovagaz a transferat Gazprom plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august 2022. Este vorba de 16,74 milioane de dolari SUA, adică 50% din avansul pentru consum în luna curentă”, a anunțat Ceban.

Potrivit șefului de la Moldovagaz, acest lucru a fost posibil urmare a deciziei CSE din 29 august, care a aprobat noi măsuri privind asigurarea securității energetice în Republica Moldova. Ceban a ținut să mulțumească personal Guvernului pentru implicare.

„Vreau să mulțumesc Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat, care a ținut cont de măsurile anticriză dezvoltate în comun de Consiliul de Administrație al companiei și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova”, a mai scris Ceban.

Menționăm că conform decizie CSE din 29 august, SA „Energocom” va procura, în două tranșe, 10 milioane de m3 de gaze naturale, care vor fi stocate în depozitele din România. Pentru prima tranșă, prețul de achiziție va constitui 1458,92 de dolari per 1000 m³. A doua tranșă de procurare a gazelor naturale va fi efectuată în luna septembrie, la un preț preliminar de 1881 de dolari per 1000 m³, estimat conform situației din 26 august 2022.

***

Precizăm că Gazprom a acceptat, pe 22 august, solicitarea făcută de „Moldovagaz” prin care a cerut amânarea plății avansului pentru furnizarea gazelor naturale în luna august până la 1 septembrie. Ulterior acestei decizii, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a spus că în viitorul apropiat se va adresa Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova cu o propunere de a lua în considerare opțiunile de soluționare a problemei achitării livrărilor de gaze naturale în lunile august și septembrie pentru a asigura alimentarea neîntreruptă cu gaze naturale a Republicii Moldova.

Amintim că, pe 4 august, ANRE a aprobat majorarea tarifului pentru gaz, în cazul consumatorilor finali, de la 18,62 lei la 23 lei/1 m3. Noul tarif a intrat în vigoare de la 1 august. Anterior, Moldovagaz a solicitat majorarea tarifului până la 29,48 lei/1m3 de gaz, invocând devieri negative și faptul că, în august, prețul de achiziție este de $1458, iar în septembrie ar putea ajunge la $1692 pentru 1000 m3.

ANRE a stabilit tariful reieșind din prețul mediu de achiziție din 2022 – de $899/1000 m3 de gaz și a precizat că metodologia de calcul a tarifului nu permite includerea prețului potențial de achiziție.

Anterior, Moldovagaz a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale amânarea achitării taxei TVA și introducerea plății în avans pentru întreprinderile din sectorul termoenergetic sau transferarea în luna august a datoriei istorice pentru gazele naturale consumate de acestea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: