Procuratura Generală a Republicii Moldova a venit cu detalii, pe 26 noiembrie, în cazul camionului cu armament depistat la vama Leușeni-Albița. Potrivit instituției, munițiile au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova „prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș, care circula cu camionul marfar periodic din Ucraina”. Procuratura Generală a mai precizat
Drone în Moldova: ce se știe Ministerul Apărării al Moldovei a anunțat că, în noaptea de 25 noiembrie, șase drone au traversat frontiera moldovenească. Una dintre ele a căzut pe acoperișul unei case din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Potrivit poliției, a fost vorba despre o dronă rusească «Gerbera», folosită pentru supraveghere, fără explozibil. Fotografia dronei, care a «aterizat» ușor pe acoperiș, a provocat pe rețelele de socializare un val de suspiciuni privind o înscenare. Șeful
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că le-a cerut reprezentanților săi să se întâlnească cu autoritățile din Rusia și Ucraina, „în speranța finalizării acestui plan de pace”. La Moscova va ajunge trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, care se va întâlni cu Vladimir Putin. În același timp, secretarul Armatei
Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a fostei deputate Irina Lozovan și a soțului acesteia. Informația a fost comunicată pe 25 noiembrie de Procuratura Anticorupție. „Prin decizia din 25 noiembrie, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondate apelurile declarate de avocații inculpaților împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul
Ministerul Educației este gata să transmită Primăriei Chișinău, în comodat, două clădiri din capitală, pentru a rezolva pe termen scurt problema supraaglomerării școlilor din municipiu. Anunțul a fost făcut de ministrul Dan Perciun. Totodată, el a propus ca Primăria „să adopte câteva decizii necesare” pe termen scurt, care „necesită doar
În dimineața zilei de marți, România a ridicat în aer aeronave și a emis alerte în trei județe. Potrivit Ministerului român al Apărării, forțele aeriene au detectat pătrunderi de drone în spațiul aerian al țării. Între timp, ministrul român al Apărării a declarat că a fost informat că o dronă
Mai multe persoane au decedat, altele au fost rănite, în capitala Ucrainei. Autoritățile au raportat despre un atac masiv al Rusiei asupra țării cu 22 de rachete și peste 460 de drone. „Se știe că patru drone au zburat spre vecinii noștri – Moldova și România”, a comunicat președintele Ucrainei,
În total, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat, în dimineața zilei de marți, șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Informația a fost comunicată de reprezentanții Ministerului Apărării al Republicii Moldova. „În urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marți, sistemele de
Pe o casă din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, a căzut o dronă. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a prezentat și o imagine în legătură cu incidentul. Cazul s-a produs la o oră după ce Poliția de Frontieră a anunțat că o dronă
Prețurile la ouă au crescut și în Uniunea Europeană, care se confruntă în prezent cu un val de gripă aviară. În ceea ce privește Republica Moldova, țara se află printre cele șase din lume care au dreptul să exporte ouă pe piața UE. Astfel, o cantitate considerabilă de ouă se