O femeie s-a plâns de o „experiență umilitoare” la Consulatul R. Moldova din Frankfurt. Ea a relatat un schimb de replici cu angajații pe tema mamelor cu copiii care ar fi stat afară în rând, dar și privind „WC-ul privat” al instituției. Femeia a mai spus că, pentru un document,
Pe 20 ianuarie, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au publicat o investigație în care au scris că activistul Radu Dutcovici a strâns bani de la mai mulți cetățeni din diasporă, folosind aceeași poveste falsă, pentru a ajuta o mamă dintr-un sat din Republica Moldova. Potrivit jurnaliștilor, în realitate, banii
Un incendiu a izbucnit la un centru de plasament din raionul Dubăsari. Peste 40 de persoane au fost evacuate. Un pacient imobilizat la pat a suferit arsuri la membrele superioare și inferioare și a fost transportat la spital. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU),
România va continua să sprijine Republica Moldova, inclusiv din punct de vedere militar. În cazul unui conflict militar pe teritoriul Republicii Moldova, „în niciun caz Alianța nu poate fi implicată în apărare”. Declarațiile au fost făcute pe 20 ianuarie de șeful Statului Major al Apărării din România, Gheorghiţă Vlad. Potrivit
Unii cetățeni ai Republicii Moldova se confruntă cu probleme legate de cărțile de identitate eliberate de autoritățile italiene, care au indicat locul de naștere ca „URSS”, „SUN” sau „Federazione Russa”. Este vorba despre cetățenii moldoveni născuți în Republica Moldova anterior anului 1991. Informația a fost comunicată de ambasada R. Moldova
Un mecanic a murit, iar cel puțin 37 de persoane au fost rănite în urma deraierii și prăbușirii unui tren suburban în apropiere de Barcelona. Accidentul a avut loc în seara zilei de 20 ianuarie, relatează BBC. Potrivit autorităților locale, trenul companiei Rodalies s-a izbit de un zid de sprijin,
Munteanu la Davos Moldova și Luxemburgul împărtășesc o viziune europeană comună, a declarat premierul Alexandru Munteanu după întâlnirea cu omologul său din Luxemburg, Luc Frieden, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos. Potrivit lui Munteanu, în Moldova activează 23 de companii cu capital luxemburghez, iar autoritățile mizează pe creșterea investițiilor, inclusiv în domeniile IT, energetic și al infrastructurii. Ieșirea Moldovei din CSI: detalii, reacții Declarația autorităților Moldovei
Centrul Genderdoc-M a condamnat agresiunea și jaful comise asupra unei persoane din comunitatea LGBTQ+. Centrul, care promovează drepturile comunității LGBTQ+ în Republica Moldova, susține că incidentul a avut loc pe 10 ianuarie, iar victima, după o întâlnire stabilită printr-o aplicație de dating, a fost dusă în afara orașului și abandonată
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că, în dimineața zilei de 19 ianuarie, a dispus un control inopinat la Ocolul Silvic Ghidighici. Oficialul a spus că, de data aceasta, controlul este efectuat de inspectori aduși din alte zone ale țării și este monitorizat de consilierii săi. Hajder a motivat controlul
În anul 2026, Arcul de Triumf din capitală va fi reparat. Cel puțin asta a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a precizat că există interes atât din partea statului, cât și din partea unui agent economic. Ministrul a mai spus că, în acest sens, este necesară rezolvarea unei „probleme