novostipmr.com

Câți locuitori ai Transnistriei dețin cetățenia Republicii Moldova? Cel mai recent bilanț

Mai mult de 351 de mii de locuitori din regiunea transnistreană au cetățenia Republicii Moldova și peste 360 de mii figurează în Registrul de stat al populației. Date în acest sens au fost comunicate de Biroul politici de reintegrare, pe 20 ianuarie. 

Biroul menționează că datele au fost obținute de la Agenția Servicii Publice, la data de 31 decembrie 2022.

Astfel se menționează că pe 31 decembrie, 360 938 de locuitori cu domiciliu în stânga Nistrului și mun. Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației, dintre aceștia 351 892 posedau cetățenia Republicii Moldova.

Totodată, din numărul total, 328 625 persoane dețin pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova și 293 305 buletine de identitate.

Biroul menționează că la eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, în perioada august 2021 – decembrie 2022, de înlesniri au beneficiat: 6 395 de locuitori din regiunea transnistreană. Tot în aceeași perioadă au beneficiat de înlesniri 501 persoane, la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

Chișinăul precizează că, în condițiile procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, în perioada 19 aprilie 2018 – 31 decembrie 2022, au fost recunoscuți cetăţeni ai Republicii Moldova 32 349 de persoane, dintre care 22 291 (circa 69%) sunt locuitori din stânga Nistrului și mun. Bender ce au obținut anterior acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: