Reuters

Cazul atletei din Uganda, care a murit după ce a fost incendiată: a decedat și presupusul agresor 

Bărbatul, suspectat că a incendiat atleta din Uganda, a murit și el la spital. Dixon Ndiema a decedat urmare a arsurilor suferite în momentul atacului, potrivit The Insider. Amintim, maratonista Rebecca Cheptegei a murit la câteva zile după ce a fost stropită cu benzină și incendiată.

Potrivit sursei, Dixon Ndiema a murit urmare a sepsisului și insuficienței respiratorii, cauzate de arsuri ale căilor respiratorii.

Rebecca Cheptegei, în vârstă de 33 de ani, a fost spitalizată cu arsuri pe mai mult de 75% din corp. Potrivit datelor poliției, atleta a fost stropită cu benzină și incendiată de fostul ei partener Dixon Ndiema. De cealaltă parte, tatăl atletei a menționat că fiica sa este căsătorită cu un alt bărbat, care se află în Uganda și cu care are doi copii, iar atacatorul este un prieten al ei, cu care a avut un conflict din cauza unui teren. Tatăl sportivei a spus că s-au adresat și la poliție în legătură cu aceasta. Detalii AICI

Presa menționa că Rebecca Cheptegei a cumpărat un teren în județul Trans-Nzoia din Kenya și și-a construit o casă, pentru a putea beneficia de posibilitățile numeroaselor centre sportive din țară. 

Incidentul cu sportiva a avut loc pe 1 septembrie.

Pe 5 septembrie, Federația de atletism din Uganda dar și autoritățile din Kenya au anunțat că atleta a murit după ce organismul ei a cedat. Detalii AICI


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O nouă avertizare de la MAE: Moldoveni aflați în Rusia, puși să treacă poligraful și presați să se înroleze în armata rusă⚡️⚡️⚡️

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii Republicii Moldova care intenționează să călătorească în Federația Rusă că, în ultima perioadă, a fost înregistrată o creștere a numărului de cazuri în care moldovenii sunt supuși unor controale extinse la frontieră. Totodată, Chișinăul anunță că a primit informații despre cazuri în care persoane aflate în detenție administrativă în Rusia au fost presate să semneze contracte de înrolare în armata rusă.

Potrivit MAE, sunt vizați, în special, bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, persoane care dețin pașapoarte eliberate recent, care au călătorit anterior în Ucraina, care călătoresc singure sau dețin și cetățenia Federației Ruse.

Ministerul precizează că cetățenii Republicii Moldova pot fi supuși unor verificări și chestionări care pot dura între trei și 12 ore, reținerii temporare a documentelor de călătorie, precum și solicitării de a semna acorduri privind prelucrarea datelor cu caracter personal și accesul autorităților la telefoane mobile, calculatoare sau alte dispozitive electronice.

„Au fost semnalate cazuri în care refuzul de a semna aceste documente a condus la refuzul intrării în Federația Rusă sau la aplicarea unor măsuri administrative; examinarea, copierea sau descărcarea datelor stocate pe dispozitivele electronice, fotografierea și prelevarea amprentelor digitale”, transmite MAE.

Mai mult, potrivit MAE, au fost raportate cazuri în care unor persoane li s-a solicitat să accepte testarea cu poligraful. Refuzul de a se conforma acestor solicitări poate duce la refuzul intrării în Federația Rusă sau la aplicarea altor măsuri administrative.

Autoritățile de la Chișinău anunță, totodată, că au primit informații privind cazuri în care persoane aflate în detenție administrativă au fost supuse unor presiuni pentru a semna contracte de înrolare în forțele armate ale Federației Ruse.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evalueze cu atenție necesitatea deplasărilor în Federația Rusă, să se informeze în prealabil asupra condițiilor de intrare și ședere și să consulte recomandările oficiale de călătorie publicate de MAE”, mai transmite MAE.

Cetățenii Republicii Moldova care întâmpină dificultăți sunt încurajați să contacteze, în cel mai scurt timp, misiunea diplomatică sau oficiul consular competent al Republicii Moldova.

Precizăm că nu este pentru prima dată când Ministerul Afacerilor Externe emite avertizări de călătorie pentru Federația Rusă de la începutul războiului din Ucraina. În cea mai recentă alertă, din decembrie 2025, MAE avertiza că cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Rusiei ar putea fi supuși presiunilor de a-și asuma obligații militare. Avertismentul a fost emis după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care prevede că anumite categorii de cetățeni străini care solicită permis de ședere sau cetățenia rusă pot fi obligate să semneze un contract de serviciu militar ori să prezinte un document care să ateste că sunt inapți pentru serviciul militar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: