Facebook/Maia Sandu

Cazul militarului gay. Președinta țării Maia Sandu va discuta situația cu ministrul Apărării

Președinta țării Maia Sandu urmează să discute, în după-amiaza de 19 noiembrie, cu ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, despre cazul militarul în termen din Republica Moldova, care susține că a fost hărțuit și agresat în unitatea militară, din cauza orientării sale sexuale. Din cauza acestor acțiuni, tânărul refuză să se întoarcă în armată.

În cadrul conferinței de presă din 19 noiembrie, președinta țării, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, a fost întrebată de reporterul NM cum comentează cazul militarului care susține că a fost umilit și agresat fizic în unitatea militară, după ce s-a aflat că este homosexual.

Președinta țării a răspuns că va discuta subiectul chiar astăzi, în cadrul întrevederii cu ministrul Apărării.

„Astăzi, după amiază, voi avea o întrevedere cu ministrul și vom discuta mai multe subiecte despre reformele pe care le promovăm în Armata Națională și planul pentru următoarele luni. Voi discuta și despre acest caz concret și despre măsurile întreprinse de Minister pentru ca această situație să nu se repete. Noi respectăm drepturile tuturor cetățenilor și trebuie să ne asigurăm că toate instituțiile statului le respectă și nu admit aceste abuzuri. Repet – e unul dintre subiectele pe care o să le discut, despre reacția Ministerului. O să revin cu o informație mai cuprinzătoare despre acțiunile pe care le propunem”, a menționat Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că se lucrează și la reforma instituțiilor care se ocupă de securitatea și apărarea statului. „Este o prerogativă directă a președintelui și voi supraveghea personal aceste reforme”, a preicizat președinta țării.

***

Pe 10 noiembrie, un militar în termen din Republica Moldova și-a făcut coming out-ul în calitate de homosexual. Marin Pavlescu, în vârstă de 18 ani, a publicat pe pagina sa de Instagram un video în care povestește că este în concediu și urma să se prezinte la unitatea militară, lucru pe care nu intenționează să îl facă, din cauza abuzurilor la care a fost supus din cauza orientării sale sexuale.

Tânărul a solicitat ajutor din partea organizației neguvernamentale GenderDoc-M. Avocata sa, Doina-Ioana  Străisteanu a declarat că, în timp ce tînărul se afla în unitatea militară, a fost înregistrată ilegal o discuție telefonică a acestuia cu partenerul său. Înregistrarea a fost făcută publică și distribuită, după care au început abuzurile. „A fost bătut. Din cauza aluziilor și a bătăii de joc nu putea nici măcar să meargă în duș”, a mai spus avocata.

Precizăm că, potrivit Codului Penal al Moldovei, dezertarea este sancționată cu amenzi între 42,5 și 47,5 mii de lei, sau până la 5 ani de privare de libertate. Militarii care dezertează pentru prima oară sunt scutiți de răspundere penală, dacă acțiunea a avut loc din cauza unor circumstanțe grave.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: