Sunt piese care rămân cu noi, indiferent de generație. „Răsai”, de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, este una dintre ele.

Astăzi de Ziua Independenței, maib readuce „Răsai” în vocile unei noi generații

În anul în care Republica Moldova împlinește 35 de ani, maib marchează Ziua Independenței printr-o reinterpretare a piesei „Răsai”, un omagiu adus creației celor doi artiști și un nou capitol al campaniei de brand „Tu conduci. maib”.

Independența unei țări se scrie prin istorie, dar capătă sens, zi de zi, prin oamenii ei. Prin libertatea de a alege, de a începe, de a crea, de a construi o familie, o afacere. De a rămâne sau de a reveni. De a avea încredere în propriul drum.

În 1991, Republica Moldova pornea pe drumul său ca stat independent. În același an începea și povestea maib. Au urmat 35 de ani de schimbări, de începuturi și de generații care au crescut odată cu țara. Iar maib a fost parte din această transformare, sprijinind oamenii și afacerile care au dezvoltat economia Moldovei.

Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib

Mesajul continuă firesc ideea campaniei de brand „Tu conduci. maib”, construită în jurul unui rol simplu: oamenii își aleg direcția, iar maib le este alături ca un co-pilot, cu soluțiile, sprijinul și încrederea de care au nevoie pentru a merge mai departe.

De Ziua Independenței, am ales să spunem această poveste prin muzică și printr-o piesă care ocupă un loc aparte în memoria noastră colectivă.

Într-o interpretare contemporană, „Răsai” se aude astăzi în vocile unei noi generații, păstrând emoția și forța creației originale. Spotul a fost filmat la Lumânarea Recunoștinței, un loc ales pentru simbolistica sa: omagiu adus celor care au fost înaintea noastră și legătura dintre generații.

Nu este prima dată când maib revine la creația Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. Anterior, „Scrisori pe zăpadă” a primit o nouă interpretare din partea tinerilor de la Auditoria. Prin „Răsai”, continuăm acest demers și aducem în prezent o creație cunoscută și iubită de generații.

Pentru maib, cei 35 de ani sunt și despre drumul parcurs împreună cu clienții noștri. Despre prima casă, o afacere pornită de la o idee, o investiție, un plan dus până la capăt sau curajul unui nou început. Momente diferite, alegeri personale care, puse împreună, înseamnă evoluția unei țări.

În toate aceste momente, direcția le-a aparținut oamenilor. Rolul maib a fost și rămâne de a fi un co-pilot care își ajută clienții să transforme alegerile în pași înainte și planurile în realitate.

Privim cu recunoștință la ceea ce am construit împreună și cu încredere la ceea ce urmează: la următoarea idee, următoarea afacere, următorul vis, următoarea generație.

Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Cinci drone au survolat neautorizat Moldova. Un obiect zburător, depistat lângă traseul Chișinău-Basarabeasca⚡⚡⚡

Cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, noaptea trecută. Dronele au intrat dinspre Ucraina. Unele au ieșit înapoi spre teritoriul ucrainean, iar altele au dispărut de pe sistemele de monitorizare. Despre aceasta a anunțat Ministerul Apărării al Republicii Moldova în dimineața zilei de 27 august. Între timp, poliția a anunțat despre un obiect zburător căzut la sol, în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca.

Prima dronă a fost fixată la ora 03:56. Aceasta a venit dinspre Ucraina și a intrat în Republica Moldova pe direcția localității Palanca, Ștefan Vodă. A ieșit pe aceeași direcție, în Ucraina, la ora 03:57.

A doua dronă a fost observată la ora 03:59 în apropierea localității Căplani, Ștefan Vodă, venind dinspre Ucraina, localitatea Starokazacie. Aceasta a dispărut de pe sistemele de monitorizare la ora 04:10, în proximitatea localității Carahasani, Ștefan Vodă.

A treia dronă a intrat în Republica Moldova la ora 04:09, din Ucraina, pe direcția localităților Palanca – Crocmaz – Olănești – Purcari – Rășcăeți. La ora 04:24, a dispărut de pe radare în apropierea localității Pervomaisk, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în apropierea regiunii de frontieră.

A patra dronă a intrat în Republica Moldova la ora 04:16 pe direcția localității Palanca, cu imediata traversare pe aceeași direcție, spre localitatea Maiaki, Ucraina.

A cincea dronă a fost fixată la ora 05:50, lângă punctul de trecere a frontierei de stat Săiți, Republica Moldova – Lesnoe, Ucraina. Aceasta a traversat ambele teritorii. La ora 6:02, s-a deplasat în direcția Lesnoie, Ucraina, părăsind spațiul aerian național.

„Survolările neautorizate a spațiului aerian al țării noastre, a avut loc în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra Ucrainei”, a comunicat Ministerul Apărării.

Între timp, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, în dimineața zilei de 27 august, oamenii legii au fost sesizați despre prezența unui obiect zburător căzut la sol, în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca. „La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care au identificat obiectul indicat și securizeazǎ perimetrul. Specialiștii urmează sǎ examineze obiectul pentru a stabili proveniența, tipul și circumstanțele în care acesta a ajuns în zonă. Poliția va reveni cu informații suplimentare după finalizarea verificărilor”, a declarat Inspectoratul.

Actualizare 09.25: Ministerul Afacerilor Externe a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către cinci drone, în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, precum și incidentul privind depistarea la sol a unui obiect zburător în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca. „Survolarea neautorizată a teritoriului țării noastre reprezintă o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și constituie un risc direct la adresa securității cetățenilor noștri. Republica Moldova condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra țării noastre și a întregii regiuni”, a declarat Ministerul.

Poliția Republicii Moldova

Amintim că, înainte de aceasta, ultima dată un obiect aerian a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova pe 26 august, la ora 17:38. După câteva minute, acesta a părăsit țara, îndreptându-se spre Ucraina.

(VIDEO) Găgăuzia: Alegerile bașcanului rămân fără dată/Depozit de gunoi periculos la marginea Comratului?

Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale?
NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie:

APG nu a stabilit data alegerilor pentru bașcan: nu a fost cvorum Ședința extraordinară a Adunării Populare a Găgăuziei, în cadrul căreia urma să fie stabilită data alegerilor pentru funcția de bașcan, a fost anulată din lipsă de cvorum — au venit doar 14 din cei 33 de deputați. Președintele Adunării Populare, Valentin Gaidarji, a anunțat o pauză, însă numărul necesar de deputați nu s-a întrunit. Funcția de bașcan a devenit vacantă săptămâna trecută, după decizia Adunării Populare. Cu o zi înainte, Parlamentul a aprobat în lectură finală modificările la Codul electoral, care schimbă regulile alegerilor din autonomie, în ciuda criticilor venite de la Comrat.

Groapa de gunoi din Comrat: există vreun pericol pentru locuitori? Între timp, la marginea Comratului, este un depozit de gunoi cu grămezi de deșeuri, câini vagabonzi și un bazin cu apă neobișnuit de tulbure. În apă au fost găsite resturi de animale, plastic ars și deșeuri lichide. Ecologiștii trag un semnal de alarmă: totul se află în apropierea unor bazine acvatice și a unui izvor care ar putea alimenta apele subterane. Primarul Comratului, Serghei Anastasiov, a respins categoric existența unei amenințări, afirmând că acolo nu există niciun izvor, iar apa este adusă dintr-o altă sursă, aflată la 25 de kilometri distanță. Potrivit lui, reabilitarea depozitului ar costa zeci de milioane de euro — o sumă pe care și-o poate permite doar statul sau donatorii. Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului din Găgăuzia a confirmat că investigația a fost deja inițiată. Majoritatea locuitorilor nu intră în panică și beau apă de la robinet, deși o femeie a recunoscut: „Uneori miroase a mlaștină, înainte era mai curat”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Guvernul Republicii Moldova/imagine simbol

Cine va urca pe scena din PMAN pe 27 august, de Ziua Independenței: lista artiștilor

Pe 27 august, când Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău va avea loc un concert, la care vor evolua mai mulți artiști autohtoni.

Concertul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 18:00. Astfel, pe scena din PMAN vor evolua:

  • Satoshi
  • Alternosfera
  • Lupii lui Calancea
  • Magnat & Feoctist
  • Zdob și Zdub
  • Vali Boghean
  • Vasile Advahov și cei doi fii Lucian și Daniel;
  • Aliona Moon
  • DARA
  • Cristofor Aldea-Teodorovici
  • Cristina Scarlat
  • Akord
  • Tania Turtureanu
  • Cătălin Josan
  • Catharsis
  • Natalia Barbu
  • Adriana Ochișanu
  • Maria Iliuț
  • Pasha Parfeni
  • Anatol Mîrzenco
  • Nelly Ciobanu
  • Nicolae Glib
  • Gheorghe Țopa
  • Orchestra „Fluieraș”
  • Lana Carauș
  • Adriana Babin
  • Surorile Osoianu
  • Ileana
  • Trupa de dans Raush
  • Sergiu Garabajii
  • Marina Dobrescu
  • Ansamblul „Joc”

Înainte de concert, începând cu ora 16:30, în PMAN va avea loc o paradă militară, la care vor participa peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante. Totodată, vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

Menționăm că, cu ocazia Zilei Independenței, în a doua parte a zilei de 27 august, la Chișinău vor ajunge președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan.

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: