captură video

CC examinează sesizarea cu privire la dizolvarea parlamentului. Maia Sandu, prezentă la ședință (LIVE)

Curtea Constituțională examinează astăzi, 15 aprilie, sesizarea președintei Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea parlamentului. 

La ședință este prezentă și șefa statului, Maia Sandu.

„Am decis să vin astăzi personal ca să-mi susțin punctul de vedere. Obiectul sesizării este foarte important pentru statul Republica Moldova și cetățenii săi”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că pe 29 martie, președinta Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a parlamentului. Aceasta a invocat articolul 85 din Constituție, potrivit căruia, șeful statului poate dizolva parlamentul în contextul expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două solicitări de învestitură a guvernului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ipn.md

Deputați din România vin la Chișinău pentru trei zile. Vor vizita două universități și se vor întâlni cu oficiali

Membrii Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților din Parlamentul României se vor afla, în perioada 23-25 septembrie, într-o vizită la Chișinău. Deputații vor avea mai multe întrevederi cu oficiali și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din Republica Moldova. Despre acest lucru au anunțat, pe 23 septembrie, reprezentanții Parlamentului de la Chișinău.

În cadrul vizitei, deputații din Parlamentul României se vor întâlni cu parlamentari din Republica Moldova – membri ai Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Potrivit sursei citate, discuțiile vor viza consolidarea cooperării dintre cele două comisii parlamentare, precum și schimbul de experiență în elaborarea legislației din domeniul educației.

Agenda include și o întrevedere cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu România, precum și o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.

De asemenea, delegația Parlamentului României va vizita Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: