zdg.md

Ce crede Maia Sandu despre deplasarea lui Parlicov la Sankt-Petersburg? Răspunsul președintei

Președinta țării, Maia Sandu, consideră că deplasarea ex-ministrului Energiei Victor Parlicov la Sankt Petersburg, Federația Rusă, pentru negocieri cu Gazprom, a fost „necesară”. Aceasta a menționat că era nevoie să se verifice dacă concernul rusesc își va onora angajamentele contractuale privind livrările de gaz în regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina, sau autoritățile naționale trebuie să găsească soluții alternative. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă din 19 decembrie.

Maia Sandu a fost întrebată dacă știa despre deplasarea lui Victor Parlicov la Sankt-Petersburg și dacă consideră că este corect ca autoritățile Republicii Moldova „să stea la aceiași masă cu un stat agresor”.

„Am fost la curent cu această plecare. Cred că această plecare a fost necesară pentru că avem un contract cu Gazprom și era important să verificăm dacă Gazprom-ul va onora obligațiunile contractuale sau nu. Și dacă nu, atunci să căutăm soluții pentru cetățenii noștri de pe malul stâng al Nistrului. Am văzut că, cel puțin până la moment, Gazprom nu a dat un răspuns foarte clar și presupunerea de la care pornim este că nu va exista furnizare de gaze de la 1 ianuarie”, a răspuns președinta Sandu.

Precizăm că contractul care permite tranzitul gazului rusesc către Europa, inclusiv regiunea transnistreană, prin Ucraina, care expiră la 1 ianuarie 2025, nu va fi prelungit din cauza invaziei ruse de pe teritoriul statului ucrainean.

Pe 25 noiembrie, Victor Parlicov, ministrul Energiei de la acea vreme, a fost la Sankt-Petersburg pentru a discuta cu președintele Gazprom, Alexei Miller, mai multe subiecte, inclusiv livrările gaz pentru regiunea transnistreană pe ruta transbalcanică, din 2025. Ulterior, Parlicov a anunțat că Gazprom leagă livrările de gaz în stânga Nistrului pe ruta alternativă de achitarea pretinsei datorii a malului drept.

Pe 16 decembrie au avut loc licitații pentru rezervarea capacităților de transport prin gazoductul transbalcanic pentru luna ianuarie 2025, însă compania rusească nu a participat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: