Colaj NM

Ce sentință a primit șoferul găsit vinovat pentru accidentul de la Strășeni, soldat cu 5 morți

Tânărul de 22 de ani, care în august 2024 ar fi provocat accidentul rutier din raionul Strășeni – soldat cu decesul a cinci persoane, a fost condamnat la 7 ani și 1 lună de închisoare. Sentința a fost emisă de Judecătoria Strășeni. Aceasta nu este definitivă și poate fi contestată. 

„La 5 februarie 2025, Judecătoria Strășeni a pronunțat o sentință într-un dosar penal privind un accident rutier soldat cu pierderea tragică a cinci vieți omenești. În urma impactului, automobilele implicate au luat foc, iar victimele au decedat carbonizate, fără posibilitatea de a fi salvate. În urma examinării probelor și a circumstanțelor cauzei, instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și 1 lună, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, precum și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”, se arată într-o declarație a Judecătoriei.

Se mai precizează că, pe lângă pedeapsa penală, instanța a dispus și acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale și materiale în favoarea părților vătămate.

„Astfel, inculpatul și partea civilmente responsabilă au fost obligați să achite compensații semnificative, incluzând sume pentru prejudicii morale, materiale, cheltuieli funerare și de asistență juridică. (…) Sentința nu este definitivă și poate fi contestată potrivit prevederilor legale”, au precizat reprezentanții Judecătoriei.

***

Pe 10 august 2024, în localitatea Codreanca din raionul Strășeni, un automobil a efectuat manevra de depășire peste linia continuă și s-a tamponat frontal cu o altă mașină, ce se deplasa din sens opus. Ambele unități de transport, de model Opel și Mitsubishi, au izbucnit în flăcări. 5 persoane au murit: din automobilul Mitsubishi – o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani; din automobilul Opel – șoferul în vârstă de 37 de ani și două femei de 32 și 54 de ani, pasagere. Alte 6 persoane au suferit răni și au fost transportate la spital, dintre care 5 minori și șoferul automobilului de model Mitsubishi, în vârstă de 22 de ani. Ultimul, ajuns la spital, s-a aflat sub paza angajaților poliției. Ulterior a fost dispusă reținerea acestuia.

Procurorii au declarat că tânărul se afla la volanul automobilului fără a deține permis de conducere, documentul i-a fost ridicat în iulie după ce ar fi condus în stare de ebrietate. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Procuratura se va ocupa de Costiuc?/ Dodon, de neatins?/ Diaspora, mobilizată în caz de război?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Compensații la energie: peste 154.000 de cereri depuse
— O deputată PAS a depus o plângere la Procuratură pe numele lui Costiuc
— Lumina mai scumpă? Premier Energy a depus o solicitare la ANRE
— Moldovenii de peste hotare ar putea fi obligați să revină în țară în caz de război
— Dodon contestă competența CSJ în dosarul „Kuliok”
— Din Brazilia, la concertul Carla’s Dreams din Chișinău
— Dodon îi solicită Maiei Sandu să o grațieze pe Guțul
— Victoria Belous va candida din partea PAS la Primăria Chișinău
— Dodon promite gaz la 350 de dolari, dar nu spune în ce condiții
— Femeie din Moldova, condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare
— „Vocea Moscovei”. Replica șefului „Termoelectrica” pentru Ion Ceban
— Un nou scandal la Primăria Chișinău. Ceban, acuzat de utilizarea resurselor administrative
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: