Ceban cheamă consilierii să voteze bugetul pe 15 mai, după acuzațiile PAS de blocaj politic: „Fără show-uri”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a invitat consilierii municipali să participe la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 15 mai, în cadrul căreia ar urma să fie votat bugetul în două lecturi. Anunțul vine după ce PAS l-a acuzat pe edil că blochează inițiativele Guvernului și pune în pericol modernizarea cantinelor școlare.

Într-o conferință de presă, primarul a făcut apel către toți consilierii municipali să se prezinte la ședință și să adopte bugetul:

„Ca acești 100 milioane de lei despre care s-a vorbit în spațiul public să ajungă la destinație, dacă intenția este cu adevărat una sinceră, bugetul trebuie aprobat. Ca să fie făcut ceva nou este nevoie ca bugetul să fie aprobat. Pe data de 15 mai suntem gata să prezentăm în două lecturi. Aștept consilierii municipali să vină la ședința CMC și să aprobăm bugetul în două lecturi. Sper să nu avem parte de show-uri și circ”, a declarat Ion Ceban.

Invitația primarului Ion Ceban către consilierii municipali vine după ce fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău a organizat un flashmob în fața Primăriei, acuzându-l că boicotează inițiativele Guvernului și sabotează proiectele care vizează modernizarea cantinelor din școlile municipale. Potrivit PAS, cei 100 de milioane de lei alocați de Guvern pentru renovarea acestor spații riscă să nu fie valorificați din cauza blocajelor politice din CMC.

Reprezentanții partidului au avertizat că, în lipsa aprobării bugetului, elevii din municipiu riscă să înceapă noul an școlar fără cantine modernizate, în condițiile în care, din toamnă, Republica Moldova va implementa programul de alimentație gratuită pentru toți elevii din învățământul obligatoriu – o măsură de care ar trebui să beneficieze și 43 de mii de elevi din Chișinău. PAS a subliniat că fondurile sunt deja disponibile, iar pentru inițierea procedurilor este necesară doar aprobarea bugetului în Consiliul Municipal.

Deși e deja luna mai, Chișinăul nu are un buget aprobat. Până acum, mai multe tentative de a aproba bugetul au eșuat. În lipsa unui consens între Primărie și CMC, orașul funcționează pe baza unui buget provizoriu adoptat de Ion Ceban. Nu e prima dată când capitala se pomenește într-o astfel de situație. În 2024, bugetul Capitalei a fost aprobat pe 30 iulie.

De menționat că, potrivit uneia dintre prevederile legii „Privind administrația publică locală”, consiliul municipal poate fi dizolvat dacă, timp de șase luni, nu adoptă nicio decizie, indiferent de numărul ședințelor desfășurate. Ultima decizie oficială, conform site-ului orașului, a fost adoptată de consiliul municipal pe 19 decembrie 2024 — acum aproape trei luni. Dacă în următoarele trei luni consiliul nu se va întruni și nu-și va relua activitatea productivă, acesta ar putea fi dizolvat, iar alegerile anticipate — convocate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Criza apei pe Nistru se agravează: Ucraina nu mai poate asigura debitul minim

Situația hidrologică a Nistrului s-a agravat, iar autoritățile ucrainene nu mai pot asigura debitul minim de apă menținut până acum, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților afectate din Ucraina, informează Ministerul Mediului. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, marți, 29 septembrie, după o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene.

Conform ministerului, în unele localități din Ucraina, aprovizionarea cu apă se face deja conform unui program, pe ore.

„Partea ucraineană ne-a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate. Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a menționat instituția.

Creșterea nivelului apei în lac și, implicit, majorarea deversărilor către Republica Moldova depind de precipitațiile din partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului.

Ministerul Mediului a precizat că autoritățile din Republica Moldova și Ucraina mențin dialogul pe acest subiect. Comisia Nistreană urmează să se întrunească din nou dacă vor apărea noi circumstanțe, pentru a analiza situația și eventualele soluții.

Care este situația pe Nistru

Potrivit Guvernului, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de aproximativ 121,5 metri în condiții normale. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul este de circa 2,16 metri, comparativ cu 2,67 metri în perioada în care debitul evacuat din lac era de 60 m³/s. În ultimele 24 de ore, la Cosăuți s-a înregistrat o scădere de aproximativ 23 de centimetri.

Maia Sandu a precizat că, din cauza nivelului scăzut al Nistrului, în câteva localități din Ucraina apa este deja furnizată după un program. Șefa statului a atras atenția și asupra situației de pe Prut, unde debitul evacuat a fost redus la 14 m³/s. Potrivit ei, mai sunt 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic.

Pe 29 septembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească stațiile de captare și să identifice surse alternative, pentru a preveni o criză de apă. Șefa statului a avertizat că seceta a dus la scăderi „dramatice” ale nivelului apei atât în Nistru, cât și în Prut. Potrivit ei, există riscul ca situația din această toamnă să se repete „an de an”, din cauza schimbărilor climatice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: