NewsMaker

Ceban îl evită pe Munteanu? Premierul: „Nu mi-a răspuns la telefon”

Ion Ceban nu s-a prezentat la întâlnirea premierului cu primarii suburbiilor municipiului Chișinău, care a avut loc la Guvern. Asta cu toate că, anterior, solicitase întâlniri cu șeful Guvernului. Prim-ministrul a încercat să-l contacteze pe edil, însă ultimul nu i-ar fi răspuns la telefon. Declarațiile au fost făcute chiar de premierul Alexandru Munteanu la ediția din 19 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, după ce a fost întrebat cum răspunde apelului lui Ion Ceban de a mobiliza serviciile din Chișinău pentru intervenții în țară în contextul vremii. Contactată de NM, consiliera lui Ion Ceban a negat afirmația privind apelurile nepreluate.

„Noi îl așteptam pe domnul primar în dimineața asta la întâlnirea cu toți primarii, și el nu s-a prezentat, dar a solicitat, de nenumărate ori, întâlniri cu mine. Eu am încercat să-l contactez de câteva ori. Nu mi-a răspuns la telefon. Asta e. Dar, de fapt, ultima oară când a venit viscolul la Chișinău, noi am mobilizat armata, carabinierii, toate serviciile, serviciile pentru situații de urgență ca să ajutăm municipiul, cetățenii. (…) Câteodată mă deranjează când politicienii, din orice situație, încearcă să tragă niște credite personale sau de partid”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.

Întrebat dacă consideră că Guvernul nu are nevoie de acest ajutor, premierul a răspuns: „Sincer, nu cred că domnul primar are posibilitățile respective. Noi, deja mobilizăm, la solicitarea autorităților locale, armata, care s-a manifestat foarte bine”.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului Ion Ceban. Natalia Ixari a negat informația: „Primarul nu a primit apeluri la care nu a răspuns. Ion Ceban este gata să se întâlnească săptămâna viitoare oricând pentru a discuta despre toate subiectele planificate”.

***

Menționăm că, pe 19 februarie, premierul Alexandru Munteanu a avut o întâlnire cu 16 primari ai suburbiilor municipiului Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, discuțiile au vizat prioritățile privind dezvoltarea suburbiilor, problemele oamenilor, precum și proiectele realizate. Guvernul a mai declarat că aleșii locali au abordat și dificultățile întâmpinate, dar și nevoile locuitorilor.

În dimineața aceleiași zile, primarul Ion Ceban s-a adresat premierului și miniștrilor, că municipalitatea este gata să mobilizeze oamenii din Chișinău și mașinile din dotare pentru a interveni în țară, în contextul vremii. Ceban a spus că, în acest sens, este nevoie de o bază legală pentru a face acest lucru. Adresarea a avut loc la mai puțin de două săptămâni după ce, pe 7 februarie, Armata Națională, la solicitarea premierului, a intervenit în Chișinău și la Bălți în contextul poleiului.

Amintim că, anterior, Ceban s-a plâns că i-a sunat pe „toți responsabilii de la Guvern și primele persoane în stat”, cu solicitarea de a emite o dispoziție pentru ca „oamenii să rămână acasă pentru o zi” în contextul vremii. „Până acum, practic nu mi-a răspuns nimeni, nici în scris, nici la apel. (…) Acum câteva minute am discutat cu cineva din responsabili”, declara Ceban pe 27 ianuarie. În aceeași zi, premierul Alexandru Munteanu a spus că el de la ora 07:00 deja era în ședință, adăugând că „avem foarte mulți din cei care stau pe TikTok-uri și diferite platforme” și „mai bine ar ieși și ar lucra cu lopata”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: