выборы
Максим Андреев, NewsMaker

CEC atenționează că în 10 zile expiră termenul pentru înregistrarea prealabilă

Comisia Electorală Centrală atenționează că în 10 zile expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stângă Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, și intenționează să voteze la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.

CEC notează că alegătorii se pot înregistra prealabil până la data de 16 septembrie 2020 (cu 45 de zile înainte de data scrutinului). Cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.

Astfel, aceștia sunt invitați să completeze formularul de înregistrare online, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md sau pagina web oficială a CEC. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Aceeași sursă informează că înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își au domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.

Până în prezent, Maia Sandu, Andrei Năstase, Andrian Candu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă și-au anunțat intenția de a candida pentru funcția de șef al statului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: