Cei 3 miniștri desemnați vor fi învestiți astăzi. Identitatea acestora deocamdată rămâne secretă

Noii miniștri ai Afacerilor Interne, Educației și Cercetării și Infrastructurii și Dezvoltării Regionale vor depune jurământul de învestire astăzi. Informația a fost confirmată de Guvern, care însă până la această oră nu a dezvăluit identitatea celor 3 miniștri desemnați.

„Miniștrii desemnați vor depune astăzi, 17 iulie, la ora 14:30, jurământul de învestire, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean”, a anunțat Guvernul.

Evenimentul va avea loc în incinta Președinției.

Amintim că premierul Dorin Recean a anunțat, pe 14 iulie, că trei miniștri din actuala garnitură guvernamentală și-au depus demisiile din funcție. Este vorba e ministra de Interne, Ana Revenco, ministrul Educației Anatolie Topală și ministra Infrastructurii, Lilia Dabija. De menționat în acest context că demisia Anei Revenco a fost solicitată, în ultima vreme, atât de societatea civilă, cât și unele forțe politice de la Chișinău. Se întâmpla după ce, acum două săptămâni, 3 oameni, între care doi ofițeri aflați la datorie, și-au pierdut viața în atacul armat de pe Aeroportul Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

„Teleradio-Moldova” are un nou director general. Cine este Ecaterina Cheptănaru

Ecaterina Cheptănaru a câștigat concursul pentru funcția de director general al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM). Consiliul de Supraveghere al TRM, care a organizat concursul, a desemnat-o câștigătoare astăzi, 22 septembrie, după desfășurarea probei interviurilor.

În ultima etapă a concursului au ajuns Ecaterina Cheptănaru, Dorin Scobioală și Sergiu Sandulescu. Directorul general adjunct al TRM, Andrei Zapșa, care s-a calificat, de asemenea, în finală, s-a retras în ziua desfășurării interviurilor.

Interviurile s-au desfășurat cu ușile închise.

Ecaterina Cheptănaru a obținut cel mai mare punctaj acordat de membrii Consiliului de Supraveghere – 8,76 puncte, câștigând astfel concursul. Dorin Scobioală a obținut 6,94 puncte, iar Sergiu Sandulescu – 5,88 puncte.

Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de director general al „Teleradio-Moldova”, câștigător este declarat candidatul care obține cel mai mare punctaj din partea membrilor Consiliului de Supraveghere, dar nu mai puțin de 7 puncte.

Cine este Ecaterina Cheptănaru

Ecaterina Cheptănaru este licențiată în politologie și are două masterate: în relații internaționale și studii diplomatice, respectiv în comunicare instituțională. De asemenea, a urmat un program de instruire la Școala de Jurnalism din Moldova.

De-a lungul timpului, a lucrat la TV „Canal Regional”, unde a fost realizatoarea seriei „Moldova-Europa”, iar între 2017 și 2019 a ocupat funcția de șefă a studioului central al postului. În perioada 2014–2025 a fost autoarea proiectului „Punți către Europa” de la Realitatea TV, iar între aprilie și iulie 2025 a ocupat funcția de directoare generală adjunctă a „Moldova 1”.

***

Amintim că concursul pentru funcția de director general al TRM a fost marcat de controverse. Etapa interviurilor, la care s-au calificat Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptănaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa, a fost amânată în iulie, după ce Serviciul de Informații și Securitate a solicitat verificări suplimentare în privința candidaților. În august, SIS a informat Consiliul de Supraveghere despre identificarea unor „factori de risc” în privința lui Zapșa și Scobioală. Pe 2 septembrie, membrii Consiliului au audiat explicațiile candidaților și au decis să-i readmită în concurs.

Funcția de director general al TRM a devenit vacantă după ce, pe 18 mai, Vlad Țurcanu a demisionat pe fondul scandalului legat de punctajul acordat de juriul național la Eurovision. În tot acest timp, Țurcanu a asigurat interimatul funcției.

După plecarea sa de la conducerea „Teleradio-Moldova”, și directorii adjuncți, Andrei Zapșa și Cornel Ciobanu, își vor înceta mandatele.

***

Directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” este numit pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul de supraveghere și dezvoltare urmează să anunțe data ședinței în care vor fi examinate dosarele și desfășurate interviurile publice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: