g4media.ro

Centrele de vaccinare din România vor primi persoane fără programare. Cum va funcționa

În România, centrele de vaccinare vor primi persoane care nu sunt programate, informează Digi24. Un anunț în acest sens a fost făcut de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care a precizat că prioritate vor avea, în continuare, persoanele programate.

„Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate:

– persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare;

– restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14, până la finalul programului, ora 20, fără programare”.

Acesta a menționat că persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului, de la ora 8 dimineața până la ora 20.

„Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat, însă suplimentar, în funcție de capacitate de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrul de vaccinare. Adică, dacă un centru are capacitate de 100 de persoane și sunt 50 de persoane programate, va elibera bonuri de ordine pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Eventual, cei care se prezintă suplimentar pot fi trecuți pe o listă și să se prezinte în zilele următoare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

În România, în perioada următoare vor fi organizate mai multe „maratoane de vaccinare”, în diferite localități. Astfel, primul eveniment de acest fel va fi organizat în București, unde în perioada 7-9 mai se vor face vaccinări fără programare în Piața Constituției și la Biblioteca Națională.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: