Imagine simbol/nordnews.md

Cererea de revizuire a tarifului la gaz, pe masa ANRE. Ce reducere propune Moldovagaz

MoldovaGaz a depus, pe 26 aprilie, o adresare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind revizuirea tariful pentru gazele naturale. Compania cere ca tariful să fie redus cu 9,3%. Precizările au fost făcute de șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban.

„SA „Moldovagaz” a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică solicitarea privind revizuirea tarifului de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali la prețuri reglementate pentru anul 2024. Potrivit proiectului de calcul, tariful mediu ponderat pentru furnizarea gazelor naturale se propune să fie redus până la 10 095 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 9,3% mai puțin decât cel în vigoare”, a scris Vadim Ceban pe canalul său de Telegram.

Șeful MoldovaGaz a menționat că principalii factori, care au determinat necesitatea revizuirii tarifelor, sunt reducerea prețurilor de achiziție pentru gaze naturale pe platforma TTF, și micșorarea semnificativă a volumelor de realizare a gazelor naturale consumatorilor.

Potrivit adresării depuse la ANRE, în punctele de intrare în rețelele de transport noul tarif ar trebui să constituie 7 716 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 13,6 % mai puțin decât cel în vigoare; la punctele de ieșire din rețelele de transport gaze noul tarif ar trebui să constituie 7 801 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 13,5 % mai puțin decât cel actual. Totodată, la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de presiune înaltă, se propune stabilirea acestuia la nivelul de 7 915 lei pentru o mie de metri cubi, cu o reducere de 13,3%, la presiunea medie – 8 917 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 11,5% mai puțin, iar în cazul rețelelor de presiune joasă, la care sunt conectați toți consumatorii casnici și o parte a consumatorilor non-casnici – 12 200 lei pentru o mie de metri cubi, cu o scădere de 8,9%.

„Proiectul tarifului pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii finali la prețurile reglementate în anul 2024 a fost elaborat în strictă conformitate cu legislația și va acoperi costul achizițiilor de gaze naturale, ceea ce va asigura îndeplinirea obligațiilor contractuale de plată față de furnizor”, a menționat Ceban.

***

Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: