info1.md

Cetățenii români fără domiciliu în România pot obține cartea electronică de identitate

Cetățenii români, care nu au domiciliul în România și locuiesc pe teritoriul altor state, au posibilitatea de a obține cartea electronică de identitate. Se întâmplă după ce Guvernul de la București a aprobat modificări legislative în acest sens.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne al României, Guvernul a aprobat o serie de modificări legislative din domeniul actelor de stare civilă și al actelor de identitate. Una dintre acestea oferă posibilitatea cetățenilor români care nu au domiciliul în România și locuiesc în străinătate, de a solicita o carte electronică de identitate.

Astfel, orice cetățean român care nu are domiciliul în România și locuiește în altă țară poate obține cartea electronică de identitate dacă prezintă un pașaport simplu electronic sau un pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, aflat în termen de valabilitate, ori documente eliberate de autoritățile străine, în original, din care să rezulte că locuiesc în țara respectivă. De asemenea, trebuie să dețină un cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/

„Totodată, specialiștii Ministerului Afacerilor Interne au inițiat demersurile de a dezvolta sistemele necesare astfel încât cetățenii români din străinătate să poată obține cartea electronică de identitate și de la oficiile consulare din țările unde locuiesc, calendarul extinderii urmând să fie convenit cu Ministerul Afacerilor Externe”, se arată în comunicat.

Modificările legislative au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 27 martie 2025, iar modificarea legislativă a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Interne ca urmare a unei decizii recente a  Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2024 (C-491/21).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mai multe portrete ale persoanelor cu sindromul Down vor fi expuse, în octombrie, la Chișinău: vor ajunge în spitale, universități și muzee

În mai multe spații din Chișinău, pe parcursul lunii octombrie, vor fi expuse șase portrete ale unor persoane cu sindromul Down. Expoziția va face parte din campania „Arta de a fi”, o inițiativă implementată de Asociația Obștească „Prietena Mea”, în contextul în care luna octombrie este, la nivel internațional, dedicată conștientizării sindromului Down.

„”Arta de a fi” folosește arta ca punct de pornire pentru a vorbi despre individualitate. Oamenii, la fel ca lucrările de artă, nu urmează un singur tipar: au expresii, ritmuri, moduri de a comunica și perspective diferite. În cazul persoanelor cu sindromul Down, aceste particularități sunt adesea trecute în plan secundar, în timp ce diagnosticul devine principala lentilă prin care sunt privite. Campania propune schimbarea acestei perspective. Cei șase protagoniști nu ilustrează sindromul Down și nici nu sunt prezentați ca exemple ale unei categorii. Fiecare portret pornește de la persoana din spatele diagnosticului – de la personalitatea, interesele, preferințele și lucrurile care o reprezintă”, a comunicat Asociația Obștească „Prietena Mea”.

Potrivit organizatorilor, lucrările combină fotografia cu ilustrațiile realizate de Cristina Frei. „Componenta ilustrată a fost construită în urma discuțiilor cu fiecare protagonist despre pasiunile sale, culorile preferate, obiectele, gesturile și detaliile cu care se identifică”, a precizat „Prietena Mea”.

Asociația Obștească a adăugat că expoziția va circula pe parcursul lunii octombrie în mai multe spații din Chișinău: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Spitalul Clinic Republican. Calendarul expoziției, cu perioadele pentru fiecare locație, va fi publicat pe canalele de comunicare ale asociației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: