virtuallink.com

Cetățenii vor putea obține în regim online extrasele din registrele de stat

Guvernul Republicii Moldova, în cadrul ședinței din data de 14 decembrie, a avizat pozitiv proiectul de lege pentru digitalizarea unor servicii publice. Astfel, extrasele din diverse registre de stat vor putea fi obținute de către cetățeni în regim online. Proiectul are ca scop facilitarea interacţiunilor la distanţă între Guvern, comunitatea de afaceri şi cetăţeni.

Documentul stabilește reglementările necesare pentru eliberarea extraselor din diverse registre de stat, în format electronic, precum și verificarea online a datelor. Emiterea și descărcarea unor extrase din registrele de stat va putea fi efectuată prin intermediul portalului guvernamental al cetățeanului și portalului guvernamental al antreprenorului.

Extrasele vor avea aceeași valoare juridică cu cele emise de instituții publice pe suport de hârtie.

De asemenea, proiectul prevede completarea cadrului legal cu reglementări care ar permite delegarea unui reprezentant, în baza semnăturii electronice, care să obțină unele servicii publice, să ridice acte de identitate sau duplicatele actelor de stare civilă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Luca Niculescu, desemnat premier al României. Este a patra propunere a lui Nicușor Dan, în patru luni

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, luni seară, pe 5 octombrie, după consultările cu partidele parlamentare. Este a patra nominalizare făcută de liderul de la Cotroceni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, scrie economedia.ro și G4media.ro.

Luca Niculescu, în vârstă de 55 de ani, este diplomat și fost jurnalist. A fost ambasador al României în Franța și ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fiind implicat în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că formațiunea nu va susține candidatura acestuia. „Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR!”, a scris Simion pe rețele.

Desemnarea vine după trei tentative nereușite de formare a unui nou guvern. Eugen Tomac, prima propunere a președintelui, și-a depus mandatul înainte de votul în Parlament. Guvernul propus de Adrian Veștea a fost respins pe 22 iunie, iar cel propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură pe 30 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: