Guvernul confirmă: Arena Chișinău va fi dată în exploatare la sfârșitul lunii aprilie

Complexul sportiv-cultural Arena Chișinău va fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, în cadrul ședinței operative a guvernului, care a avut loc astăzi, 13 decembrie. Potrivit acestuia, proiectul va fi finalizat în totalitate. 

„Au fost luate în considerație și audiate rapoartele de la toate proprietățile de rețele. Nu avem probleme la ceea ce ține de conectare la gaz, apă, canalizare sau electricitate. Sunt încă unele probleme tehnice minore, însă vor fi soluționate după darea în exploatare”, a precizat ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a mai spus că în perioada următoare urmează să fie realizată conectarea la rețeaua de drumuri, care va fi făcută în două etape. În prima etapă, însă, implementarea va permite darea în exploatare în întregime a complexului.

Amintim că Arena Chişinău este ridicată pe o suprafaţă de 10 hectare și va dispune de cinci mii de locuri. Complexul sportiv va fi dotat cu o arenă polivalentă, sală mică pentru competiții, club de tenis, bazin olimpic, Aqua Park, o piscină deschisă pe timp de vară – care iarna se va transforma în patinoar, dar şi de o parcare modernă. Lucrările de construcţie au fost inițiate de guvernul condus de Pavel Filip și sunt efectuate de o companie din Turcia, în baza parteneriatului public-privat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: