Facebook/Igor Dodon

Chicu, despre critici în contextul pandemiei: „Reapar unele specimene venind cu diferite speculații și aberații”

Premierul Ion Chicu se arată nemulțumit de cei care critică felul cum este gestionată situația pandemică în Republica Moldova. În cadrul unui briefing din 23 noiembrie, după ședința comună cu președintele în exercițiu Igor Dodon și speakerul parlamentului Zinaida Grecianîi, șeful executivului a chemat la mobilizare și a dat o replică „unei doamne”, fără să precizeze la cine anume se referă. 

„Am văzut că reapar unele specimene venind cu diferite speculații și aberații. Timp de câteva săptămâni au dispărut, acum reapar. Recomand acestei doamne să vină la colegii ei din spitale, să îi întrebe care este situația, poate au nevoie de ajutor. Ceea ce fac ei, denigrând Republica Moldova, că nu este vorba despre guvern… Nu le face față, mergeți în țările europene, poate și în țara vecină să vedeți care este situația. Nu trebuie de mers la confruntări, la speculații ieftine. Mai ales că statul a învățat-o și pe ea medicină. Dacă poate să meargă să ajute – să meargă, noi vom contribui la aceasta”, a declarat Chicu.

Șeful executivului a subliniat că sănătatea fiecăruia depinde în primul rând de noi însune.

„Fac apel la societate, fiți precauți, purtați măști. Am văzut decizia Comisiei din Chișinău, rugăm cetățenii să se conformeze. Sănătatea dimneavoastră este în primul rând în mâinile dumneavoastră. Mai avem locuri în spitale, dar nu înseamnă că nu se vor termina. Trebuie să ne unim efoturile, sănătatea nu este domeniul în care politica trebuie să-și arate toată mizeria pe care o are la nivel de ADN deja în Republica Moldova”, a declarat Chicu.

***

Potrivit celor mai recente informații, în Republica Moldova au fost testate pozitiv cu noul coronavirus aproape 98 de mii de persoane. 2149 dintre pacienți au murit.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Angajații Președinției, peste 30 de deplasări externe în primele 6 luni din an. Cât au costat vizitele oficiale

În prima jumătate a anului 2025, angajații Aparatului Președintelui Republicii Moldova au efectuat 33 de deplasări oficiale peste hotare, potrivit unui raport publicat de instituție. Cele mai frecvent vizitate țări au fost Germania, Italia și Franța, în timp ce țările vecine – Ucraina și România – au fost vizitate de câte două ori.

Delegațiile au fost conduse în cele mai multe cazuri de președinta Maia Sandu, însoțită de consiliera sa pentru politică externă și afaceri europene, Olga Roșca, și consilierul în domeniul apărării și securității naționale, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Stanislav Secrieru.

Costurile totale suportate din bugetul instituției pentru aceste vizite s-au ridicat la circa 500 de mii de lei, cele mai mari cheltuieli fiind pentru transportul aerian, cazare și diurne. În unele cazuri, cheltuielile au fost acoperite de organizatorii evenimentelor internaționale, cum s-a întâmplat în Germania, Italia sau Estonia.

Cele mai scumpe deplasări au fost cele în Polonia (peste 50 mii lei), Franța (aproape 46 mii lei) și Germania (până la 40 mii lei per vizită). O singură deplasare externă – la București, efectuată de Adrian Băluțel, șeful Cabinetului Președintei – a costat 1.400 lei.

Potrivit datelor, vizitele au vizat participări la conferințe, ateliere de lucru și forumuri dedicate combaterii dezinformării, securității, relațiilor cu diaspora sau cooperării cu partenerii internaționali.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: