Chișinăul condamnă survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova: „Este inacceptabil”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova din 30 martie, de către o dronă Shahed – model folosit de armata rusă în invazia împotriva Ucrainei. Instituția a menționat că incidentul încalcă suveranitatea țării și pune în pericol cetățenii.

Acest incident constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și este inacceptabil. (…) Astfel de acțiuni reprezintă un risc pentru securitatea cetățenilor și stabilitatea regională și reiterează necesitatea respectării stricte a dreptului internațional”, a transmis MAE într-un comunicat.

Amintim că, în noaptea de 30 martie, o dronă Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Ministerul Apărării a transmis că aparatul de zbor traversat frontiera de stat din direcția regiunii Odesa spre localitatea Șipca, raionul Șoldănești, și a dispărut de pe radar în apropierea localității Clișova, raionul Orhei.

Specialiștii verifică dacă drona a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova sau s-a prăbușit.

La scurt timp după reacția MAE, Ministerul Apărării a comunicat că încă o dronă Shahed a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, pe segmentul transnistrean, în dimineața zilei de 31 martie. Drona a părăsit ulterior teritoriul țării, îndreptându-se spre regiunea Odesa, Ucraina.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Participanți din Moldova și alte 59 de țări, la maratonul din Chișinău. Tofan i-a îndemnat să guste din vinurile și bucatele moldovenești

Înainte de startul maratonului din Chișinău, pe 13 septembrie, premierul Vasile Tofan le-a adresat un mesaj celor peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări. Aflat în Piața Marii Adunări Naționale, oficialul le-a urat succes și i-a îndemnat pe participanții de peste hotare să guste din vinurile moldovenești și din bucatele tradiționale.

Potrivit Guvernului, peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări participă duminică la Chișinău Marathon 2026. Ediția din acest an a generat peste 3.000 de nopți de cazare în Chișinău, a comunicat Executivul, făcând referire la estimările organizatorilor competiției.

Prim-ministrul a salutat participanții la competiție și le-a urat succes. „E o mare mândrie să văd atâta lume care, în pofida ploii, în pofida frigului, a decis să alerge astăzi pe străzile Chișinăului. Mai mult, pe lângă participanții din Republica Moldova, avem participanți din 59 de țări”, a comunicat Vasile Tofan.

În mesajul adresat participanților de peste hotare, premierul i-a îndemnat „să cunoască țara noastră dincolo de evenimentul sportiv – să guste vinurile moldovenești, bucatele tradiționale și să se bucure de timpul petrecut în Republica Moldova”.

***

„Chisinau Marathon 2026” a debutat sâmbătă, 12 septembrie, cu o competiție dedicată copiilor. Pe 13 septembrie au loc cursele principale. În legătură cu evenimentul sportiv, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Totodată, este modificat traseul mai multor rute de transport public, iar activitatea unora dintre acestea este suspendată. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: