deschide.md

Chișinăul solicită, repetat, Kievului amânarea restricțiilor privind intrarea în Ucraina a mașinilor cu numere transnistrene

Autoritățile de la Chișinău au solicitat, repetat, Kievului neaplicarea, din 1 septembrie, a restricțiilor privind intrarea pe teritoriul Ucrainei a mașinilor cu numere transnistrene. Termenul ar urma să fie prelungit până în 10 ianuarie 2022. Luni, 30 august, viceprim-ministrul pentru reintegrare Vlad Kulminski în comun cu ministrul afacerilor interne Ana Revenco, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și a altor autorități publice au organizat o întâlnire dedicată subiectului participării în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană. La întrevedere au participat și ambasadori străini.

Potrivit unui comunicat de presă publicat de Biroul Politici de Reintegrare, pe 31 august, conducătorii și reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova au fost informați că, începând cu data de 1 septembrie curent, va fi pus în aplicare mecanismul, conform căruia accesul în traficul rutier internațional și trecerea peste frontiera de stat moldo-ucraineană va fi permisă doar pentru mijloacele de transport înregistrate conform dispozițiilor generale ale legislației Republicii Moldova, în corespundere cu Decizia protocolară din 24 aprilie 2018 și cu cerințele stipulate în prevederile Legii nr.170/2018 și Hotărârii Guvernului nr.847/2018 și cu respectarea rigorilor stipulate în Convenția de la Viena asupra circulației rutiere din 08 noiembrie 1968.

Partenerii externi au fost informați, de asemenea, despre faptul că, urmare a unei evaluări a situației și a evidențierii unor elemente de sensibilitate care ar putea afecta interesele oamenilor din stânga Nistrului (doar 5% din numărul total al autovehiculelor din regiunea transnistreană au fost înmatriculate cu plăci neutre), dar și a necesității întreprinderii unor măsuri adiționale în vederea minimizării potențialelor vulnerabilități, autoritățile moldovenești au intervenit anterior către autoritățile ucrainene cu solicitarea de a extinde acțiunea regimului existent de traversare a frontierei de stat moldo-ucrainene până în data de 10 ianuarie 2022.

Solicitarea a fost motivată și de faptul că Decizia protocolară din 24 aprilie 2018 prevede mecanismul de înmatriculare cu plăci de model neutru doar pentru autovehiculele care nu desfășoară activități comerciale și pentru cele ale unor persoane juridice înregistrate la autoritățile competente moldovenești, și nu acoperă operatorii ce prestează servicii de transport de mărfuri și călători, mulți dintre care în eventualitatea aplicării noului regim nu vor mai avea acces în traficul rutier extern. Corespunzător, Guvernul a solicitat repetat părții ucrainene neaplicarea acestor restricții pentru categoria de mijloace de transport pentru care Decizia protocolară din 2018 nu a determinat un mecanism distinct de înmatriculare.

„În perioada următoare se vor intensifica eforturile în vederea accelerării funcționalității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or.Tiraspol și or. Râbnița pentru a asigura activitatea acestora la potențialul lor deplin și în corespundere cu solicitările parvenite. La fel va fi asigurată o comunicare activă în platformele existente de dialog privind reglementarea transnistreană pentru a urgenta rezolvarea aspectelor tehnice ce privesc documentarea unităților de transport din regiunea transnistreană atât prin prisma mecanismului convenit în negocieri cât și în lumina dispozițiilor legislației naționale”, au dat asigurări oficialii moldoveni.

De asemenea, demnitarii au dat asigurări că autoritățile Republicii Moldova vor întreprinde toate măsurile posibile „în vederea garantării respectării drepturilor și intereselor legitime ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și a evitării situațiilor destabilizatoare și în măsură să creeze focare de insecuritate”.

***

Zilele trecute, Serviciul Vamal Odesa a anunțat că Ucraina a amânat până anul viitor obligația pentru șoferii din regiunea transnistreană de a avea numere de înmatriculare neutre, pentru a putea merge în statul vecin. Ulterior, Serviciul Vamal al Ucrainei a dezmințit informația.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: