IGSU

(FOTO) Cimișlia: Un șofer de 30 de ani a decedat după ce s-a izbit într-un copac, iar mașina lui a luat foc

Un șofer în vârstă 30 de ani a decedat în urma unui accident rutier care s-a produs în apropiere de localitatea Hîrtop din raionul Cimișlia. Automobilul în care se afla bărbatul a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. Cazul a fost înregistrat la Serviciul 112 în data de 21 decembrie, ora 01:54. 

Potrivit informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), un automobil de model BMW a derapat de pe traseu, după care s-a tamponat într-un copac. În urma impactului, o persoană a rămas blocată între fiare.

Totodată, potrivit IGSU, ca urmare accidentului rutier autovehiculul a luat foc. La fața locului au intervenit două echipe de pompieri, care au lichidat arderea și au extras din automobilul distrus de flăcări cadavrul carbonizat al șoferului în vârstă de 30 de ani.

IGSU
IGSU
IGSU

Circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.

Conform IGSU, salvatorii și pompierii au intervenit în 17 situații de risc.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Salmonella la hotelul din Chișinău. Ministrul Sănătății: „Acum sunt puse anumite restricții”. Un copil, printre cazurile confirmate

Printre cele 12 persoane confirmate cu Salmonella se regăsește și un copil. Informația a fost comunicată de ministrul Sănătății, Emil Ceban, pe 1 iulie, în contextul intoxicației de la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău. Oficialul a anunțat că, în prezent, în cadrul hotelului au fost impuse anumite restricții. Potrivit lui Ceban, au fost prelevate probe inclusiv de la personalul hotelului pentru depistarea cauzei.

Ministrul Sănătății a declarat că 12 participanți, inclusiv un copil, s-au adresat cu plângeri gastrointestinale după participarea la un eveniment desfășurat la hotel în perioada 23-26 iunie. „În urma probelor efectuate la aceste persoane, s-a depistat infectarea cu Salmonella. Aceasta este o patologie cauzată de o toxicoinfecție alimentară. Salmonella se regăsește în ouă: asta sunt găină, rață, curcan”, a comunicat ministrul în timpul unor declarații după ședința Guvernului.

Potrivit oficialului, în prezent are loc o anchetă epidemiologică și lucrează o echipă multidisciplinară, formată din Agenția Națională pentru Sănătate Publică, autoritățile municipale, precum și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Emil Ceban a precizat că tot personalul hotelului a fost examinat, fiind prelevate probe pentru depistarea cauzei. Întrebat dacă în prezent are loc procesul de preparare a mâncării în cadrul hotelului, oficialul a menționat că „acum sunt puse anumite restricții”.

Potrivit ministrului, în focarul de toxiinfecție alimentară au fost forme ușoare, medii și grave. „Au fost persoane internate, au fost persoane tratate ambulatoriu, depinde de doza ingerării a alimentelor”, a menționat oficialul.

Pe 30 iunie, portalul Diez a relatat că aproximativ 13 persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” cu suspiciune de infecție cu Salmonella, după un eveniment organizat la hotelul Radisson Blu Leogrand. Potrivit vicedirectorului spitalului, Petru Paveliuc, majoritatea pacienților erau în stare de gravitate medie, iar câțiva mai grav, dar niciunul nu necesităaterapie intensivă. O persoană internată a declarat că a participat la un eveniment organizat în perioada 22-26 iunie, unde s-au servit zilnic pauze de cafea și prânz în zilele de 23-25 iunie. Detalii AICI

Potrivit informațiilor obținute de NM, în perioada 22-26 iunie, la hotel au avut loc cel puțin două evenimente, inclusiv recepția organizată de Ambasada Statului Israel cu ocazia Zilei Independenței, la care au participat diplomați acreditați în Republica Moldova, oficiali și reprezentanți ai societății civile.

Printre persoanele cu simptome de intoxicație se numără și câțiva reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), participanți la recepția Ambasadei Israelului. La eveniment a fost prezent și ministrul Mihai Popșoi, care, potrivit MAE, nu a consumat alimente în cadrul recepției. Detalii AICI

Ministerul Sănătății a anunțat pe 30 iunie că, în focarul de toxiinfecție alimentară, sunt vizate și persoane cazate la hotel, fiind afectate în total 36 de persoane, inclusiv un copil. Analizele au confirmat la 12 pacienți infecția cu Salmonella Enteritidis, iar restul probelor erau în examinare, cazul fiind investigat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Detalii AICI.

Reprezentanții hotelului au declarat că cooperează cu autoritățile sanitare în cadrul anchetei și au subliniat că sănătatea și siguranța oaspeților și a angajaților rămân prioritatea principală. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: