border.gov.md

Cinci bărbați ucraineni au achitat câte 1000 de dolari pentru a ajunge ilegal în Republica Moldova

Cinci cetățeni ai Ucrainei au fost suprinși în după amiaza zilei de 26 aprilie, în timp ce înaintau pe jos din Ucraina în Republica Moldova. Aceştia au traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat.  La faţa locului a fost reţinută şi călăuza, care trebuia să asigure  transportarea străinilor la Chişinău. 

„Astfel, ca urmare a unei informații operative, pe direcţia localităților Taraclia – Petrovca, aproximativ 10 metri de la linia frontierei de stat, patrula mobilă a Sectorului Poliţiei de Frontieră „Troiţcoe” a observat grupul de bărbați care a intrat ilegal în Republica Moldova. Aici, bărbații au urcat într-un BMW X-5, cu plăcuţe de  înmatriculare moldovenești, care a staționat până la sosirea lor”, precizează Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră au intervenit operativ, mașina fiind oprită, iar persoanele supuse verificărilor. Toți bărbații, inclusiv șoferul, au fost legitimați ca cetățeni ucraineni cu vârstele cuprinse între 35 și 55 de ani.

La audieri s-a stabilit că bărbaţii urmau să ajungă la Chișinău, ulterior, prin intermediul unei persoane terţe să se deplaseze în una din statele Uniunii Europene.  La fel, aceştia au declarat că fiecare dintre ei a achitat câte 1000 dolari americani pentru serviciile călăuzei.

De menționat că cei cinci ucraineni ajunși ilegal în țara noastră au solicitat azil. În acest sens, aceste  persoanele au fost transmise către Biroul de migraţie şi azil al MAI.

Conducătorul auto, călăuza în acest caz, este documentat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare a migraţiei ilegale.

Mijloace bănești au fost ridicate, dar și mijlocul de transport indisponibilizat pe teritoriul Direcţiei regionale EST.

Cazul este cercetat în continuare de către poliţiştii de frontieră pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi idntificării altor persoanele implicate.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alte 11 servicii publice, din nou disponibile online după atacurile cibernetice. Lista acestora⚡️⚡️⚡️

Cazierul, apostilarea documentelor, certificatele eliberate pe baza registrelor parohiale și mai multe extrase de la Agenția Servicii Publice pot fi solicitate din nou online. Accesul la cele 11 servicii digitale a fost restabilit după verificări de securitate, au anunțat în seara zilei de 27 octombrie Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Serviciile au fost verificate, securizate și retestate după incidentele cibernetice din perioada 19–23 octombrie. Acestea sunt disponibile în aplicația EVO și pe portalul evo.gov.md.

Astfel, accesul a fost restabilit pentru:

  • eliberarea cazierului;
  • apostilarea documentelor;
  • eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie și deces pe baza registrelor parohiale;
  • eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
  • eliberarea extraselor din Registrul de stat al populației privind domiciliul sau reședința temporară, actele de identitate, apartenența la cetățenia Republicii Moldova, renunțarea sau retragerea cetățeniei și atribuirea IDNP-ului.

Potrivit AGE, verificările și monitorizarea sistemelor guvernamentale continuă. Serviciile afectate sunt repuse treptat în funcțiune, în funcție de rezultatele testărilor.

Agenția dă asigurări că și investigațiile privind incidentele cibernetice sunt în desfășurare. Autoritățile avertizează din nou cetățenii, în acest context, să fie atenți la eventualele tentative de fraudă prin apeluri, SMS-uri sau e-mailuri. Oamenii sunt îndemnați să nu comunice parole, coduri de autentificare ori date bancare, să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice solicitările neobișnuite prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Amintim că, potrivit estimărilor preliminare anunțate de AGE pe 27 octombrie, în urma atacurilor au fost extrase neautorizat date personale aferente circa 750.000 de IDNP-uri. Instituția a precizat că datele cardurilor bancare nu au fost afectate. În prima sa reacție, premierul Vasile Tofan a declarat că Moldova trebuie să își consolideze securitatea, inclusiv cea cibernetică, și a avertizat că „astfel de atacuri se vor înteți”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: