IPN

Cinci companii din Ucraina pot exporta carne de pasăre în Moldova

Cinci companii din Ucraina au primit până în prezent autorizarea de a exporta carne de pasăre în Republica Moldova. Vicedirectorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandr Manciu, a declarat pentru IPN că, inițial, după stabilirea mecanismului bilateral de reluare controlată a importurilor, doar o singură companie fusese aprobată. Ulterior, alte firme au depus eforturi pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate și au fost incluse pe lista exportatorilor autorizați.

„După listarea ultimelor companii, nu au mai parvenit solicitări noi în ultima săptămână”, a precizat Alexandr Manciu. Potrivit lui, lista companiilor eligibile rămâne una restrânsă, deoarece doar abatoarele care dețin dreptul de export și pe piața Uniunii Europene pot livra carne de pasăre în Republica Moldova. Aceasta este una dintre condițiile de bază pentru autorizare.

În același timp, autoritățile au monitorizat evoluția prețurilor pe piață și precizează că nu au constatat majorări. „Mai mult, unele asociații au transmis scrisori către Ministerul Agriculturii, prin care au oferit garanții că necesarul de carne este asigurat de fermele producătoare din Republica Moldova. Nu au fost sesizate creșteri de preț la raft. Agenția a monitorizat atent situația, în contextul temerilor privind eventuale scumpiri”, a precizat Alexandr Manciu. Responsabilii dau asigurări că principala prioritate rămâne siguranța alimentară.

Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, Republica Moldova a suspendat temporar importul de carne de pasăre și furaje din Ucraina, după ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a descoperit prezența metronidazolului – un antibiotic cu spectru larg interzis la animalele destinate producției alimentare – în furajele provenite din Ucraina.

Ulterior, partea ucraineană a avertizat că ar putea impune restricții asupra produselor moldovenești, inclusiv vinuri. Pentru detensionarea situației, a fost creat un grup de lucru bilateral. La începutul lunii martie, Ucraina a transmis rezultatele analizelor în laboratoare europene, iar la mijlocul lui martie, prima companie a fost autorizată să reia exporturile de carne de pasăre către Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Schema de escrocherie cu investiții false în criptomonede: toate cele 9 persoane reținute au fost plasate în arest

Cele nouă persoane reținute în Republica Moldova, suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie cu investiții false în criptomonede și acțiuni, au fost plasate în arest preventiv sâmbătă, 7 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„Toți cei 9 au fost plasați în arest, prin decizia instanței de judecată”, a transmis IGP.

Amintim că cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, sunt bănuite de implicare într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în acțiuni și criptomonede. Potrivit poliției, gruparea atrăgea victime, în special persoane în etate, prin intermediul publicității online, promițându-le câștiguri rapide și considerabile. În seara de 5 noiembrie, oamenii legii au efectuat percheziții la centrul de apel utilizat de grupare și au reținut mai multe persoane, inclusiv presupusul lider al acesteia. Victimele schemei sunt cetățeni din mai multe țări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: