Calea Ferată din Moldova

Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în Republica Moldova

Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat duminică, 13 septembrie. Incidentul a avut loc pe sectorul Cahul-Prut 2. Despre caz a anunțat întreprinderea „Calea Ferată din Moldova”, care a precizat că nu au fost înregistrate persoane rănite.

Incidentul a avut loc aproximativ la ora 12:20.

Potrivit întreprinderii, au deraiat cinci vagoane semideschise ale trenului. Trenul, format din 29 de vagoane, transporta pietriș.

„În urma incidentului, persoane rănite nu au fost înregistrate. În prezent, echipele specializate și de intervenție ale Î.S. „Calea Ferată din Moldova” efectuează lucrări pentru ridicarea vagoanelor deraiate și restabilirea căii ferate. (…) Cauzele și circumstanțele producerii incidentului sunt stabilite de specialiști, în conformitate cu procedurile în vigoare”, a comunicat întreprinderea.

„Calea Ferată din Moldova” a precizat că acest segment al infrastructurii feroviare nu a beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare din 1956. „În prezent, în cadrul planului aprobat, au fost demarate lucrările de reparație capitală, finanțate din mijloacele alocate de Guvernul Republicii Moldova pentru reabilitarea infrastructurii feroviare”, a declarat întreprinderea.

Calea Ferată din Moldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: