gov.md

Cine a decis ca Rotaru să schimbe fotoliul de ministru pe cel de viceguvernator? Răspunsul lui Recean

Petru Rotaru a decis de sine stătător că schimbă fotoliul de ministru pe cel de viceguvernator al Băncii Naționale. O precizare în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean într-un interviu pentru NewsMaker. Potrivit lui Recean, Rotaru a venit la Guvern într-o perioadă grea și „a lucrat foarte bine la Ministerul Finanțelor”. Acum, a menționat premierul, este timpul ca el să-și asume responsabilitatea tot în zona politicii macroeconomice. Întrebat dacă urmează și alte remanieri guvernamentale, Recean a spus că odată ce va apărea necesitatea „Guvernul se va adapta”.

Recean a fost întrebat de NewsMaker dacă Rotaru i-a explicat de ce a schimbat fotoliul de ministru pe cel de viceguvernator. „Este vorba de salariu sau sunt și alte explicații?”, a adăugat jurnalista NewsMaker.

„Petru Rotaru a venit la Guvern într-o perioadă foarte grea, în care trebuia restructurat bugetul, trebuia de acoperit necesitățile pentru diferite categorii de cetățeni, promovarea businessului, menținerea nivelului de investiții pentru a păstra creșterea economică și în consecință salariile. (…) El a lucrat foarte bine la Ministerul Finanțelor. Acum este timpul ca el să-și asume responsabilitatea, apropo, tot în zona politicii macroeconomice”, a spus Recean.

Întrebat dacă Rotaru a luat decizia de sine stătător, premierul a răspuns: „Sigur, suntem o țară democratică”.

La întrebarea dacă urmează noi remanieri guvernamentale, Recean a menționat: „Odată ce va apărea necesitatea ca Guvernul să se adapteze, Guvernul se va adapta prin politică sau oameni, nu contează. (…) Eu cred că acesta este un proces normal de lucru și nu numai la Guvern, dar și în alte organizații private sau publice. (…) Scopul este ca noi să avem un Guvern efectiv”.

***

Pe 25 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat că Petru Rotaru pleacă din funcția de ministru al Finanțelor și că el își va continua activitatea profesională la Banca Națională a Moldovei. Ulterior, reprezentanții BNM au declarat că guvernatoarea Anca Dragu a înaintat parlamentului propunerea de numire a lui Petru Rotaru în funcția de viceguvernator al băncii centrale. Detalii AICI. Pe 31 iulie, 59 de deputați au susținut numirea lui Rotaru în funcția de viceguvernator și membru al Comitetului executiv al BNM. Petru Rotaru ar putea ridica lunar, la BNM, peste 151 000 lei. Salariul unui ministru variază între 40 mii lei și peste 50 mii lei. Detalii AICI.

Între timp, la conducerea Ministerului Finanțelor a fost numită Victoria Belous, fostă directoare adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat. Detalii AICI despre noua ministră care, pe 31 iulie, a depus deja jurământul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Forța Fermierilor” sare în apărarea lui Stefanco, după ce Grosu l-a comparat cu o „muscă la arat”: solicită public scuze

„Forța Fermierilor” solicită scuze publice din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce acesta a comparat contribuția deputatului Sergiu Stefanco în agricultură cu cea a unei „muște la arat”. Asociația consideră declarațiile un atac nefondat și amintește că Stefanco este fermier de aproape 20 de ani și unul dintre fondatorii asociației.

„Condamnăm atacul președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la adresa deputatului Sergiu Stefanco. Considerăm că în lupta politică nu trebuie de trecut niște linii roșii. Atacați idei, nu persoane”, precizează Asociația într-un comunicat emis pe 2 noiembrie.

„Forța Fermierilor” susține că deputatul „Democrația Acasă” Sergiu Stefanco și-a pornit afacerea de la zero și are experiență atât în cultivarea plantelor, cât și în creșterea animalelor. Organizația susține că, la fel ca mulți alți fermieri, acesta a acumulat datorii mari în ultimii ani din cauza calamităților naturale și a lipsei unor politici de stat „adecvate”.

„Sergiu Stefanco a stat la baza fondării asociației „Forța Fermierilor”. Menține legătura strânsă cu organizația. Este respectat în rândurile agricultorilor și este privit în primul rând ca deputat-fermier. Cunoaște bine problemele ramurii și vorbește despre ele de pe tribuna Parlamentului cu cunoștință de cauză. În acest context, asociația „Forța Fermierilor” solicită ca domnul Grosu să ceară public scuze de la domnul Stefanco, întrucât a făcut atac accentuat și nefondat la un agricultor, care reprezintă în legislativ mulți producători agricoli – membrii asociației”, mai transmite Asociația în comunicatul său.

Reacția vine după declarațiile lui Igor Grosu din ședința Parlamentului din 29 octombrie, făcute după discursul lui Sergiu Stefanco de la tribună. În acea zi, deputații au votat prelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase până la 31 decembrie 2026. Detalii – AICI.

Președintele parlamentului i-a reproșat atunci colegului său din fracțiunea „Democrația Acasă” că îi insultă pe partenerii externi și că vorbește în numele fermierilor, deși beneficiază el însuși de sprijinul statului. „Unicul calificativ pe care pot să vi-l spun e că contribuția dvs. e ca musca la arat. Parafrazând – bâzoiul la arat. (…) Dacă ar fi roadă din vorbă, cred că ai fi campion”, a declarat speakerul.

Ulterior, într-o postare pe rețelele sociale, Grosu a acuzat unii deputați din opoziție că „preferă să facă gălăgie și să insulte”, în timp ce autoritățile caută soluții pentru agricultori: „Domnilor, bâzâitul nu ține loc de muncă, iar gălăgia nu aduce roadă. Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor, dar uită de problemele reale ale sectorului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: